Turneu internațional de tenis în Orașul Regal: Argeș Cup „Transpeco” 2025 și-a desemnat învingătorii

În perioada 4–12 iulie, Baza Sportivă Tenis Club Curtea de Argeș a fost gazda uneia dintre cele mai importante competiții internaționale de juniori – Argeș Cup „Transpeco”, un turneu de categoria a II-a, inclus în calendarul Tennis Europe. Evenimentul a reunit tineri sportivi din categoria U16, atât băieți, cât și fete, care au concurat la probele de simplu și dublu. Meciurile s-au desfășurat pe cele patru terenuri cu zgură ale bazei sportive din Strada Barajului. La această competiție s-au înscris peste 100 de sportivi din 11 de țări: România, Slovacia, Portugalia, Grecia, Moldova, Turcia, SUA, Italia, Canada, Ucraina și Anglia. Arbitrul principal al turneului a fost Sebastian Sofronie.
Săptămâna de meciuri de la Baza Sportivă Tenis Club Curtea de Argeș s-a desfășurat într-o atmosferă plăcută, în ciuda vremii caniculare și a vântului care a îngreunat, oarecum, desfășurarea turneului. Publicul numeros a fost prezent în tribune pe tot parcursul competiției, susținând, cu entuziasm, jucătorii. Echipa de arbitri a fost mereu la dispoziția sportivilor, oferindu-le sprijin ori de câte ori a fost nevoie. În cazurile rare de accidentări, concurenții au beneficiat de îngrijiri medicale prompte, astfel încât desfășurarea turneului nu a fost afectată.

Darius Dorin, dublu câștigător
Iată că, după o săptămână plină de meciuri spectaculoase, au fost desemnați câștigătorii. Astfel, la proba de dublu masculin, victoria le-a revenit jucătorilor Darius Dorin și Said Murtaza. Aceștia s-au impus în fața perechii din care au facut parte Gavril Parfene și Tudor Preda, învingând cu scorul 6/4, 6/0. Echipa câștigătoare a demonstrat o foarte bună coordonare pe teren, reușind să controleze ritmul meciului și să gestioneze cu maturitate momentele tensionate.
De asemenea, Darius Dorin a continuat lista de victorii, câștigând și trofeul la simplu masculin. Tânărul tenismen l-a învins pe Tudor Preda cu scorul categoric de 6/0, 6/0. Cu un joc solid și o atitudine constantă, sportivul a reușit să-și impună stilul de joc și să domine competiția.

Două Natalii, aceeași ambiție: trofeul la dublu feminin
În continuare, la dublu feminin, titlul le-a revenit jucătoarelor Natalia Dicu și Natalia Dragomir, care le-au învins pe Patricia Cruciat și pe Sasha Papu, cu scorul 6/4, 6/2. Cele două sportive au format un cuplu excepțional pe teren, impresionând prin sincronizare și determinare.

Alexia Brabete, campioană la simplu feminin
Într-un final, la simplu feminin, victoria i-a revenit Alexiei Brabete. Aceasta s-a impus în fața adversarei sale, Sofia Dumitrașcu, câștigând un meci jucat în trei seturi. Brabete a devansat-o cu scorul 5/7, 6/4, 6/3. Finala a fost un adevărat test de prudență și concentrare, iar sportiva a dat dovadă de mult profesionalism și maturitate.
„A fost o săptămână intensă, plină de meciuri spectaculoase și emoții puternice, în care am avut bucuria să primim la Curtea de Argeș zeci de tineri tenismeni talentați din 11 țări. Fiecare zi a adus energie, fair-play și momente deosebite pe terenurile noastre, iar acest lucru nu ar fi fost posibil fără implicarea unei echipe dedicate și fără sprijinul partenerilor noștri. Le mulțumesc din suflet sponsorilor care au fost alături de noi, partenerilor media care au dus povestea mai departe, dar și tuturor celor care au contribuit, din orice rol, la buna organizare a turneului. Argeș Cup Transpeco nu este doar un eveniment sportiv, ci un reper important pentru tenisul de juniori, iar noi ne simțim onorați să fim gazdele unei competiții de un asemenea nivel. Le mulțumim sportivilor pentru spectacolul oferit și îi așteptăm cu drag și la edițiile viitoare”, ne-a declarat Gheorghe Borțan, directorul Tenis Club Curtea de Argeș.
Trustul de presă Argeș Expres felicită organizatorii turneului Argeș Cup „Transpeco” pentru efortul depus de-a lungul întregii săptămâni de joc. Felicitări câștigătorilor și participanților și mult succes în continuare!
Organizatorul Argeș Cup "Transpeco" a fost Tenis Club Curtea de Argeş, iar sponsorul principal al ediţiei 2025 a fost SC Transpeco Logistic Distribution. Parteneri media - Radio ARGEŞ EXPRES şi Ziarul ARGEŞ EXPRES.
