Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 9 august 2026 11:51

Două competiţii de tenis la baza sportivă

Nici în acest sfârşit de săptămână nu va fi linişte la baza sportivă de pe strada Barajului, administrată de TC Curtea de Argeş. Mâine, de la ora 09.30, va demara prima ediţie a Competiţiei Viitorilor Campioni, iniţiată de Federaţia Română de Tenis pentru sportivii nelegitimaţi, cu vârste cuprinse între 6 şi 10 ani, despre care vorbea cu câtva timp în urmă, preşedintele George Cosac, la ultima vizită în oraşul nostru. Administratorul bazei, prof. Gheorghe Borţan este pregătit să facă înscrieri fie la bază, fie direct prin telefon, la numărul 0743967011, prilej cu care se vor afla şi toate amănuntele privitoare la modul de desfăşurare a competiţiei. Oricum, toţi jucătorii vor primi diplome de participare, o masă gratuită, iar primii trei clasaţi pe categorii de vârstă vor primi şi medalii. 

Tot sâmbătă, dar de la ora 13.00 va începe Cupa de Toamnă la dublu, altă competiţie din calendarul FRT, rezervată sportivilor legitimaţi, băieţi şi fete, de la categoriile de vârstă 10 şi 14 ani. Vom reveni cu amănunte.

Pin It