În sfârşit, victorie pentru CS Mioveni!
Deplasarea la Satu Mare se anunţa una dificilă pentru echipa lui Claudiu Niculescu. Cu rezultate dezamăgitoare în ultimele partide, visul de participare în play-off-ul pentru promovarea în prima ligă nu ar mai fi fost posibil fără o victorie pe terenul sătmărean. Chiar dacă la meci nu au fost prezenţi decât câteva sute de spectatori, gazdele au preluat iniţiativa, însă nu au ameninţat serios poarta lui Popescu. De cealaltă parte, în minutul 12, oaspeţii, prin Gălan, au avut o şansă bună la poarta lui Băican, după o lovitură liberă de la 25 metri. De altfel, argeşenii au mai fost periculoşi în două situaţii, însă Stoica şi Năstăsie s-au jucat cu ocaziile. Gazdele au continuat să domine steril, au avut posesie superioară, însă jocul nu i-a convins pe spectatori, care i-au fluierat copios.
În mitanul secund, Năstăsie nu a nimerit poarta adversă în două rânduri, iar primul şut pe spaţiul porţii oaspeţilor i-a aparţinut lui Lukacs, în min. 58. Sătmărenii puteau deschide scorul în min. 63, dar lovitura de cap a lui Boştină a trecut puţin pe lângă poarta lui Popescu. Jocul s-a animat cu ocazia argeşeanului Nilă, din min. 65, iar în min. 68, Faur a ratat cea mai mare ocazie a sătmărenilor, situaţie rezolvată însă de Popescu cu o paradă de zile mari. Dacă golul n-a picat în poarta oaspete, până la urmă a venit la cea a lui Băican. Brazilianul Ayza l-a depăşeşte pe Takacs, i-a pasat lui Stoica, care l-a servit ideal pe Buhăescu. Acesta, nemarcat, a înscris din câţiva metri, cu capul, unul dintre cele mai uşoare goluri din cariera sa. Era min. 86, iar Olimpia a trebuit să se recunoască învinsă. Trei puncte pe care se poate construi din nou la Mioveni, pentru atingerea obiectivului. Rezultatele etapei a opta a Ligii a II-a au fost următoarele:
Seria I: ACS Berceni - Oţelul Galaţi 3-2; CS Baloteşti - SC Bacău 0-1; Ceahlăul Piatra Neamţ - Bucovina Pojorâta 0-0; Rapid Bucureşti - Dacia Unirea Brăila 3-1; Academica Clinceni - Gloria Buzău 6-1; Farul Constanţa - Rapid CFR Suceava 3-0. Dunărea Călăraşi a stat. Clasament: 1. Rapid Bucureşti 18 p; 2. Dacia Unirea Brăila 16 p; 3. SC Bacău 16 p; 4. Rapid CFR Suceava 15 p; 5. Dunărea Călăraşi 12 p; 6. Farul Constanţa 11 p; 7. Academica Clinceni 10 p; 8. ACS Berceni 8 p; 9. CS Baloteşti 7 p; 10. Gloria Buzău 7 p; 11. Bucovina Pojorâta 6 p; 12. Oţelul Galaţi 6 p; 13. Ceahlăul Piatra Neamţ 4 p. Etapa următoare, sâmbătă, 17 octombrie, ora 11.00: Gloria Buzău - ACS Berceni; SC Bacău - Farul Constanţa; Oţelul Galaţi - CS Baloteşti; Rapid CFR Suceava - Ceahlăul Piatra Neamţ; Bucovina Pojorâta - Rapid Bucureşti; Dunărea Călăraşi - FC Academica Clinceni. Dacia Unirea Brăila va sta.
Seria a II-a: Olimpia Satu Mare - CS Mioveni 0-1; CSM Râmnicu Vâlcea - U Cluj 2-1; FC Braşov - Gaz Metan Mediaş 2-0; FCM Baia Mare - Unirea Tărlungeni 1-0; FC Caransebeş - UTA Bătrâna Doamnă 0-2; Metalul Reşiţa - Chindia Târgovişte 0-1; FC Bihor Oradea - Şoimii Pâncota 1-0. Clasament: 1. FCM Baia Mare 18 p; 2. CSM Râmnicu Vâlcea 15 p; 3. Chindia Târgovişte 14 p; 4. Şoimii Pâncota 14 p; 5. UTA Bătrâna Doamnă 13 p; 6. FC Braşov 13 p; 7. Gaz Metan Mediaş 12 p; 8. CS Mioveni 11 p; 9. Olimpia Satu Mare 10 p; 10. FC Bihor Oradea 10 p; 11. FC Caransebeş 9 p; 12. U Cluj 6 p; 13. Unirea Tărlungeni 5 p; 14. Metalul Reşiţa 1 p. Etapa următoare, sâmbătă, 17 octombrie, ora 11.00: Şoimii Pâncota - Olimpia Satu Mare; CS Mioveni - CSM Râmnicu Vâlcea; U Cluj - FC Braşov; Gaz Metan Mediaş - FCM Baia Mare; Unirea Tărlungeni - FC Caransebeş; UTA Bătrâna Doamnă - Metalul Reşiţa; Chindia Târgovişte - FC Bihor Oradea.
