Cristina Neagu ne-a salvat victoria în Belarus
Partida jucată de naţionala noastră de handbal în fosta republică sovietică a fost mult mai grea decât se anticipa. La Minsk, gazdele au evoluat foarte decise să nu piardă trenul calificării la Euro şi fetele noastre, conduse de suedezul Thomas Ryde, au fost cât pe ce să calce strâmb. În min. 28 erau conduse cu 14-11, dar au reuşit să termine prima repriză cu un handicap de numai două goluri, după ce au mai înscris o dată. Repriza secundă au început-o la fel de prost, astfel că în min. 37, situaţia devenise îngrijorătoare, diferenţa fiind de 5 goluri în defavoarea noastră: 13-18! Pauza cerută de Ryde a fost de bun augur, căci Cristina Neagu a luat jocul pe cont propriu şi şi-a dovedit valoarea, trăgând echipa după ea, astfel că în min. 49, scorul de pe tabelă ajunsese la 20-20, iar 4 minute mai târziu aveam avantaj de 2 goluri. Belarus a revenit pe eliminările dictate de arbitri, dar şi în inferioritate, fetele noastre au marcat de trei ori la rând, intrând practic în normalitate şi încheind partida cu o victorie, 25-23 pentru selecţionata noastră. Au înscris pentru echipa României: Cristina Neagu - 11 goluri, Laura Chiper - 4, Eliza Buceschi - 3, Oana Manea - 2 şi câte un gol Crina Pintea, Luciana Marin, Valentina Ardean Elisei, Laura Oltean şi Melinda Geiger. Pentru Belarus au punctat Artiuhovici - 6, Kotina - 5, Vasilievskaia - 4, Lobaci - 3, Emelianenka şi Siliţkaia (câte 2) şi Mesteruk - 1.
Cum era de aşteptat, Norvegia a câştigat şi ea în Lituania cu 28-21 şi împreună cu România conduce clasamentul Grupei I de calificare cu 4 p, fiind departajate de golaveraj, în timp ce Belarus şi Lituania au 0 p. Partidele decisive se vor juca în primăvară, dar e greu de crezut că altcineva decât liderele grupei pot ocupa cele două locuri care aduc calificarea la turneul final.
