Duminică începe Turneul Campioanelor!
Au mai rămas două zile până la primul meci de la Turneul Campioanelor de la Singapore, la care Simona Halep e favorită principală. Românca a fost prima jucătoare care s-a antrenat în Singapore Indoor Stadium. Miercuri a fost surprinsă de câţiva fani după antrenament, iar unii au reuşit să-i smulgă autografe şi zâmbete. Protagonistele care şi-au obţinut din timp biletele pentru balul final încă se acomodează cu suprafaţa sau se relaxează la cumpărături.
Maria Şarapova, care nu a mai jucat un meci oficial de la Wimbledon, din cauza unei accidentări la picior, e bucuroasă să revină pe teren. Ea a postat o poză alături de o maşină Porsche. Garbine Muguruza, jucătoarea cea mai în formă pe acest final de an, a ajuns şi ea la Singapore şi s-a pozat cu terenul pe care se vor da lupte aprige începând de duminică. Petra Kvitova şi staff-ul său abordează competiţia la care cehoaica e prezentă pentru a cincea oară cu mult umor: tricouri cu mesaje simpatice. Agnieszka Radwanska se relaxează la cumpărături. Distribuţia din 2015 le va cuprinde şi pe Angelique Kerber şi pe Flavia Pennetta, care miercuri s-au calificat şi ele la Turneul Campioanelor. Mai este un singur loc de ocupat, pentru care se vor bate Carla Suarez Navarro şi Lucie Safarova. Turneul Campioanelor va fi televizat în România de DigiSport.
