S-a bucurat de tenis... şi a plecat acasă!
Fără un obiectiv clar fixat înaintea ultimului turneu major al anului, finalistă anul trecut la Singapore şi principală favorită în 2015, Simona Halep a fost eliminată de la Turneul Campioanelor încă din faza grupelor. A doua jucătoare a lumii a pierdut în două seturi, scor 6-7, 1-6, în faţa polonezei Agnieszka Radwanska, numărul 6 WTA. Pentru Radwanska a fost victoria cu numărul 500 în carieră.
Meciul a început cum nu se poate mai bine pentru Simona, care a reuşit break-ul în primul game, dar avantajul său nu a durat foarte mult. Radwanska a egalat la 3 şi apoi a reuşit de fiecare dată să-şi păstreze serviciul, în ciuda faptului că Halep a avut nu mai puţin de 8 mingi de break. S-a mers cap la cap şi astfel s-a ajuns în tie-break, acolo unde Halep părea scăpată în câştigătoare. Românca a condus cu 5-1 şi avea serviciul, dar din acel moment totul s-a rupt, iar Radwanska a câştigat următoarele şase puncte şi şi-a trecut în cont primul set.
Manşa secundă a început cu un game câştigat greu de Simona, care apoi nu a mai avut replică la jocul fără greşeală al polonezei. Radwanska a lovit excelent, a fost agresivă, a controlat schimburile, în timp ce românca nu a putut câştiga nici măcar punctele care păreau facile. De altfel, statistica este mai mult decât clară: Radwanska a câştigat 24 dintre ultimele 29 puncte jucate şi s-a impus cu un categoric 6-1, pentru doar a doua victorie în ultimele şase dueluri directe cu Halep. Precedenta fusese reuşită în 2014, la Indian Wells.
Sharapova şi Radwanska, în semifinale!
Maria Sharapova a învins-o în două seturi pe Flavia Pennetta, scor 7-5, 6-1, în ultimul meci al "Grupei Roşii" de la Turneul Campioanelor. Acest rezultat a calificat-o în semifinale, alături de sportiva din Rusia, şi pe Agnieszka Radwanska. Maria Sharapova a încheiat grupa pe prima poziţie, cu 3 victorii, în timp ce Agnieszka Radwanska a terminat pe locul 2, în ciuda celor două eşecuri suferite în primele două partide.
