Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 21 aprilie 2026 20:45

Meci greu la Suseni pentru FC Argeş '53!

După ce s-a distrat în runda precedentă, acasă, cu CS Rucăr şi a marcat goluri la foc automat, FC Argeş 1953, ocupanta locului secund va avea o misiune dificilă pe terenul celor de la Olimpia Suseni. Gazdele merg foarte bine şi sunt pe locul patru în clasament, poziţie pe care nu a mai ocupat-o de câteva sezoane bune, astfel că există toate premisele pentru un meci încins, cu rezultat imprevizibil. Liderul la zi, Victoria Buzoieşti, merge la Sporting Piteşti, care nu se regăseşte, după un început bun de campionat, în timp ce echipa secundă a Mioveniului întâlneşte pe AS Miceşti, pe teren propriu. Nu în ultimul rând, fosta campioană Unirea Bascov se pare că nu va avea probleme deosebite pe terenul celor din Ştefăneşti, care anul acesta sunt simple jaloane în calea adversarilor. 

Programul complet al etapei este acesta: DLR Piteşti - Gloria Berevoeşti; CS Mioveni2 - AS Miceşti; Sporting Piteşti - Victoria Buzoieşti; CS Rucăr - Unirea Bascov; Viitorul Ştefăneşti - Vulturii Priboieni; Olimpia Suseni - FC Argeş 1953. Precizăm că meciurile echipelor de seniori, programate pentru 11.45, vor fi precedate de cele ale juniorilor, de la ora 10.00.

Clasamentul juniorilor este următorul: 1. CS Mioveni2 30 p; 2. Sporting Piteşti 27 p; 3. Unirea Bascov 22 p; 4. DLR Piteşti 21 p; 5. Viitorul Ştefăneşti 18 p; 6. FC Argeş 1953 16 p; 7. Victoria Buzoieşti 9 p; 8. Gloria Berevoeşti 9 p; 10. Vulturii Priboieni 7 p; 11. AS Miceşti 6 p; 12. CS Rucăr 4 p. Clasamentul seniorilor se prezintă astfel: 1. Victoria Buzoieşti 26 p; 2. FC Argeş 1953 25 p; 3. Unirea Bascov 25 p; 4. Olimpia Suseni 18 p; 5. CS Mioveni2 17 p; 6. Gloria Berevoeşti 17 p; 7. Sporting Piteşti 13 p; 8. Vulturii Priboieni 10 p; 9. AS Miceşti 7 p; 10. CS Rucăr 7 p; 11. Viitorul Ştefăneşti 4 p; 12. DLR Piteşti 3 p.

Pin It