Baia Mare - calificată în sferturile Ligii Campionilor: HCM - Thuringer 38-27 (19-12)

Aproximativ 3.000 spectatori au aplaudat furtunos evoluţia vicecampioanei nostre la handbal feminin vineri seara, în Sala "Lascăr Pană". În meciul cu campioana Germaniei, HCM a înregistrat a cincea victorie în grupele principale şi, cu cele 10 puncte câştigate, deşi pornise de la zero, era performera la zi a acestei faze a competiţiei. Meciul cu echipa compatriotului Herbert Muller, care adunase numai un punct în grupa principală, a fost echilibrat numai până la jumătatea primei reprize. De la scorul de 5-5, handbalistele conduse de Relu Roşca s-au instalat autoritar la conducere şi nu le-au mai dat nici dreptul la speranţe adversarelor, din rândul cărora s-a remarcat Eliza Buceschi, şi asta numai pentru că a avut-o ca adversar direct pe Luciana Marin, care dă impresia că nu poate reveni la forma ce o creditase cândva cu statutul de mare speranţă. Tot în echipa germană a jucat destul de slab şi Crina Pintea, rudimentară în majoritatea intervenţiilor, ceea ce i-au adus două eliminări din joc. De fapt, jocul dur al partenerelor sale au dus la o accidentare destul de gravă pentru a o ţine pe Elisei în afara terenului de la jumătatea primei reprize. Neşansa ei a fost fructificată excelent de Tănăsie, foarte dinamică, sigură de ea, care a marcat de câte ori i s-a oferit ocazia, inclusiv pe contraatac. Băimărencele au fost bine conduse din teren de către Pineau, având în Do Nascimento, Abbingh şi Patricia Vizitiu "gurile de tun" care au adus liniştea în tabăra noastră. Concluzionând, a fost cea mai bună partidă jucată de HCM Baia Mare în această ediţie a principalei competiţii de handbal european. Totuşi, nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece, deoarece Thuringer pare rătăcită în grupa principală, fiind cea mai slabă dintre toate echipele calificate în această fază. Ea iese în evidenţă mai ales prin spectacolul făcut pe margine de antrenorul Muller, adevărat show-man prin grimasele sale şi prin modul în care-şi manifestă dezamăgirea la nereuşitele fetelor sale sau la deciziile arbitrilor considerate incorecte pentru el. HCM Baia Mare mai are un singur meci de disputat, la Budapesta, cu Ferencvaros, pe care a învins-o în Maramureş - surprinzător pentru unii şi prin proporţiile scorului. De rezultatul acelei partide depinde locul pe care se va situa în clasamentul final şi adversara pe care o va avea în dubla eliminatorie din sferturi.
