Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 22 aprilie 2026 01:19

Un egal de salon, amical, la turneul de la Aarhus: România - Muntenegru 23-23 (15-11)

Duminică seara, partida dintre selecţionatele calificate la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro a fost exact aşa cum anticipau cunoscătorii: una în care antrenorii Tomas Ryde şi Dragan Adzic şi-au trimis în teren jucătoarele din garnitura secundă, pentru a-şi proteja titularele de eventuale accidentări. Aceasta în primul rând pentru că urmează să se dispute partidele din campionat şi din cupele europene. Astfel, pe banca noastră au rămas Cristina Neagu, Aureliana Brădeanu, Oana Manea, iar pe cea a adversarelor - Katarina Bulatovic, Milena Knezevic şi Sonja Bajraktarovic (la care Adzic a apelat atunci când "a simţit cuţitul la os" şi a luat decizia justă). Desfăşurarea meciului a justificat în debut declaraţiile războinice făcute de Radicevic, care susţinea că Muntenegru va bate România. Coechipierele sale au început în forţă şi chiar au condus, după care fetele noastre au luat frâiele jocului în mâinile proprii şi au lansat câteva contraatacuri devastatoare prin Paula Ungureanu, care a pasat perfect pentru Chintoan, Elisei sau Tănăsie, prin care au egalat şi apoi au luat conducerea, dominându-şi categoric adversarele care - în unele momente - era limpede că nu mai ştiau ce să facă. Bun a fost şi jocul lui Perianu, în ciuda problemelor pe care le are la umăr şi despre care se spune că ar necesita o intervenţie chirurgicală, şi chiar al Lucianei Marin. Aceasta a dat semne că-şi aduce aminte că a fost cândva o speranţă a handbalului nostru şi a alternat momentele bune cu gafele la pasare sau la primirea mingii. Admirabilă a fost determinarea Ionicăi Munteanu în poartă, dar şi cea a Gabrielei Szucs în apărare. Prima repriză s-a încheiat cu o diferenţă de 4 goluri, deşi în min. 25, echipa noastră conducea cu 14-7. Evoluţia sinusoidală a fetelor noastre de la finalul primei reprize s-a accentuat în cea de-a doua când, după ce ajunseseră la scorul de 20-13 (min. 42), au avut apoi cam 10 minute fără gol, după ce Bajraktarovic a închis pur şi simplu poarta muntenegreană cu 8 parade decisive. În acest timp, adversarele au zburdat, făcând inutile eforturile Ionicăi Munteanu, remarcându-se Despotovic (8 goluri), Mehmedovic (4) şi Jaukovic (3). Diferenţa de goluri s-a anulat ca şi cum n-ar fi fost şi s-a ajuns la egalitate (22-22), în min. 59. Replica la golul lui Despotovic a dat-o Vizitiu (care, iarăşi, n-a strălucit), am condus cu un gol, apoi Ramusovic a fost faultată şi Jaukovic a egalat din 7 m. Ultimul atac a consemnat golul Lucianei Marin, anulat corect de arbitri, pentru că staff-ul nostru a gafat, cerând time-out. Ultimele 2 secunde n-au mai contat, căci apoi s-au topit în îmbrăţişări atât româncele, cât şi adversarele, pe care nu le mai interesa rezultatul partidei de palmares dintre Danemarca şi Uruguay. Ultimele două echipe calificate la J.O., alături de cele date în ediţia precedentă, au fost cele ale Franţei şi Olandei.

 

Pin It