HCM Baia Mare n-a făcut minuni la Podgorica: Buducnost îşi va apăra titlul la Budapesta
Vicecampiona noastră la handbal feminin şi-a egalat performanţa de anul trecut, dar n-a reuşit s-o depăşească şi să se califice în Final Four-ul Ligii Campionilor. Intrată în disoluţie din cauza problemelor financiare, cu jucătoarele neplătite de cinci luni de zile, huiduite de fani, a reuşit să adune şi să urce în autobuzul pentru Muntenegru doar vreo 11 echipiere. Din rândul lor au lipsit accidentate - pe bune sau diplomatic - portarul Paula Ungureanu şi jucătoarele de câmp Pineau, Geiger, Szucs, Nechita şi Tănăsie. Cele care au intrat însă în teren şi-au făcut datoria cu cinste şi, cât le-a "ţinut benzina", în prima repriză, au dat mari bătăi de cap campioanei Europei en-titre, pe care au condus-o la pauză cu 14-13, iritându-l pe reputatul lor antrenor, Dragan Adzic. Oboseala nu le-a mai permis în repriza secundă să presteze jocul fantastic din prima şi astfel, chiar şi cei mai pătimaşi fani au înţeles că nu puteau spera să răstoarne scorul cu care pierduseră la Baia Mare (24-29). Cu Ionica Munteanu şi apoi cu Iulia Dumanska în poartă, fetele noastre s-au descurcat, totuşi, destul de bine, limitând proporţiile scorului final la 32-25 pentru gazde. Buducnost a avut în Cristina Neagu un lider de echipă veritabil, care a înscris 10 goluri, fiind secondată de Katarina Bulatovic (5), Majda Mehmedovic şi Knezevic-Raicevic (câte 4), iar HCM a punctat mai ales prin Vizitiu şi Abbingh (câte 5), Elisei şi Jezic (câte 4) şi Perianu (3).
Buducnost şi-a câştigat dreptul ca în 7 şi 8 mai să-şi apere titlul în Sala "Laszlo Papp" contra lui Gyor (victorioasă şi în al doilea meci cu Ferencvaros cu 40-23), Vardar Skopje (34-20 în returul cu Larvik) şi CSM Bucureşti, în premieră, câştigătoare a dublei manşe cu Rostov pe Don, după ce i-a administrat campionaei Rusiei singurele înfrângeri din această ediţie a Ligii Campionilor. La Budapesta, foarte interesantă va fi şi lupta pentru titlul de golgeter, deţinut încă de Cristina Neagu. După ce Ilina, de la Rostov (97 goluri înscrise în actuala ediţie) a ieşit din competiţie, favorita hârtiei a devenit Bella Gulden, de la CSM Bucureşti, care are 89 goluri şi este urmată de Cristina Neagu (80) şi coechipiera Katarina Bulatovic (79).
