Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 24 aprilie 2026 11:55

Nu i-a făcut faţă... Begu, învinsă de Serena la Roma

 

După ce vineri nu a avut mari probleme cu japoneza Misaki Doi, de care a dispus în sferturile de finală ale turneului de tenis de câmp de la Roma cu scorul de 6-2, 7-6(3), Irina Begu a pierdut sâmbătă partida cu liderul mondial Serena Williams cu 4-6, 1-6. Meciul a durat efectiv doar 87 minute, chiar dacă a fost întrerupt de ploaie, în primul set, în două rânduri. Numărul 1 mondial a condus cu 1-0 şi 2-1, dar apoi jocul a fost întrerupt la 15-15 din cauza ploii. Serena a reuşit un break şi s-a desprins la 3-1, dar Begu a recuperat imediat jocul pierdut (3-2), meciul fiind din nou oprit, când americanca avea o minge de break. Williams s-a desprins la 4-2, dar Begu a revenit şi a restabilit egalitatea, scor 4-4. Williams şi-a făcut serviciul, iar apoi a profitat de erorile româncei, încheind primul set cu 6-4.

În setul secund, Begu a început excelent cu break, dar apoi nu a mai reuşit să-i pună probleme americancei, care a câştigat şase jocuri la rând, obţinând calificarea în finală. Jucătoarea noastră s-a ales cu un cec de 107.860 euro şi cu 350 puncte WTA, ea fiind programată să joace sâmbătă şi la dublu. Finala de simplu va fi una americană, Serena Williams urmând să joace împotriva lui Madison Keys (21 ani, 24 WTA), care a dispus de Garbine Muguruza (Spania), a treia favorită, cu 7-6(5), 6-4. Vom reveni cu amănunte!

 

Pin It