Ioan Cozma: "Vrem ca Dr. Oetker Junior Trophy să ajungă de talia turneului Petit As!"
- Victor Hănescu a premiat copii
Managerul General al Dr. Oetker România, Ioan Cozma, şi-a propus ca Dr. Oetker Junior Trophy să ajungă de talia turneului Petit As. "Acum 5 ani, împreună cu marea doamnă a tenisului, Florenţa Mihai şi cu echipa de la FRT am înfiinţat acest turneu. De ce să n-o spunem, am vrea să-l facem de talia turneului Petit As de la Paris. Începem uşor, uşor să ajungem acolo, având la această ediţie participare foarte numeroasă de 150 de jucători din 26 de ţări. Mă bucur că firma Dr. Oetker este prezentă în toate aceste ţări (cu excepţia Bahamasului) de unde provin aceşti sportivi", a declarat Ioan Cozma.
În acelaşi timp, preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, consideră că turneul Dr. Oetker Junior Trophy este "micul Roland Garros": "A devenit o tradiţie ca în perioada Rolland Garros-ului să avem şi noi micul Rolland Garros al copiilor de până în 14 ani, anume Dr. Oetker Junior Trophy. Acest turneu nu ar fi putut avea loc fără suportul Dr. Oetker şi îi mulţumesc managerului general al acestei companii, domnul Ioan Cozma. De aici vom avea viitorii campioni, pe viitorul Djokovic sau pe viitoarea Simona Halep", a spus Cosac.
Cătălina Cristea, director turneu Dr. Oetker Junior Trophy, a declarat că se va institui un premiu fair-play în memoria Florenţei Mihai: "Este o mare bucurie să mă aflu la cea de-a cincea ediţie a Dr. Oetker Junior Trophy. Dar am şi o durere în suflet din cauza faptului că directorul de turneu al primelor 4 ediţii, un om extraordinar şi o stea a tenisului mondial, Florenţa Mihai, nu mai este printre noi. În acest an, FRT şi Dr. Oetker vor oferi un premiu de fair-play în memoria Florenţei Mihai. Am crescut cu acest turneu şi am ajuns ca la a cincea ediţie să avem participare din 26 de ţări, nu doar din Europa, vin jucători din Noua Zeelandă, SUA sau Bahamas. Acest turneu nu ar fi fost posibil fără sprijinul MTS şi în mod special al companiei Dr. Oetker. Îi mulţumesc domnului Ioan Cozma (manager general Dr. Oetker), care este un mare susţinător al tenisului românesc!"
Gabriel Ispas (secretar de stat în cadrul Ministerului Educaţiei): "Mă bucur că în România au loc astfel de evenimente, nu numai la nivel de seniori, ci şi în care sunt implicaţi elevi. Mă bucur că tenisul românesc are nu numai prezent, cât şi viitor".
Victor Hănescu, prezent la conferinţa de lansare a celei de-a cincea ediţii a Dr. Oetker Junior Trophy, a premiat componentele echipei de fete U12, care a ocupat locul III la Winter Cup 2016 şi a oferit autografe la standul pizza Guseppe - Dr. Oetker. "Mă bucur să fiu alături de copii. Este un moment frumos pentru tenisul românesc! Dr. Oetker Junior Trophy este un turneu internaţional important, unde vom vedea cei mai buni copii. Avem nevoie de cât mai multe turnee de acest gen, tenisul românesc fiind pe un trend ascendent. În următoarea perioadă mă voi dedica unor programe de dezvoltare a tenisului în România".
Dr. Oetker Junior Trophy, competiţie internaţională din cadrul Tennis Europe, categoria 1, se va disputa în perioada 23-29 mai la Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti. Concursul este supervizat de Comitetul de Juniori Tennis Europe, asociaţia regională a Federaţiei Internaţionale de Tenis. Pe site-ul www.frt.ro şi pe cel al Turneului - www.juniortrophy.ro, cât şi în social media - pagina de Facebook Tennis Junior Stars se vor regăsi ştiri şi informaţii actualizate pe toată durata desfăşurării competiţiei. Organizatorul Dr. Oetker Junior Trophy este Federaţia Română de Tenis. Partenerul oficial al turneului este Dr. Oetker România. SCG Smart Corporation Group este promotorul evenimentului.
