Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 24 aprilie 2026 11:40

Şi Begu a mers în turul III!

 

Irina Begu a reuşit să se impună, la capătul unei dispute maraton, cu scorul de 6-7, 7-6, 10-8 în faţa sportivei din SUA, Coco Vandeweghe. "Tactica era ca eu să fiu cea care conduce jocul, să nu pierd linia şi să o mişc cât mai mult. Ştiam că partea de rever este un pic mai slabă faţă de partea dreaptă, că serveşte bine. Ideea principală era ca eu să pun cât mai multe retururi în teren... La meci a fost însă altceva. Am pierdut terenul, am lăsat-o pe ea să conducă şi atunci am pierdut un pic jocul din mână", a declarat Irina Begu după meci. În turul următor va avea parte de un adversar abordabil. Germanca Annicka Beck s-a impus la rândul său după un meci echilibrat, scor 4-6, 6-3, 7-5, în faţa sportivei din Ucraina, Katerina Bondarenko. Beck şi Begu se vor întâlni în premieră. Prin calificarea în turul 3 la Roland Garros, Irina Begu şi-a asigurat un cec de 102.000 euro şi 130 puncte WTA. În capitala Franţei, Begu va juca şi la dublu, alături de Monica Niculescu.

Naomi Osaka este următoarea adversară a Simonei Halep, în turul 3 de la Roland Garros. Nipona de numai 18 ani se află pentru a doua oară în carieră în această fază a unui Grand Slam şi a declarat că nu simte nicio presiune înaintea meciului cu favorita numărul 6. "Este o jucătoare pe care am urmărit-o mult la televizor. Este acelaşi lucru ca la Australian Open. Voi evolua în faţa unei mari jucătoare şi voi încerca să mă distrez", a spus Osaka. Ocupanta locului 101 WTA a ajuns în runda a treia, la Paris, după ce le-a eliminat pe Jelena Ostapenko (36 WTA, 6-4, 7-5) şi pe Mirjana Lucic-Baroni (52 WTA, 6-3, 6-3). "Este o jucătoare tânără, nu are nimic de pierdut. Cred că va fi un meci greu. Sper că îl voi câştiga. Sunt aici ca să câştig!", a fost declaraţia făcută de Simona Halep la o conferinţă de presă. Disputa dintre Simona Halep şi Naomi Osaka va avea loc astăzi.

 

Pin It