Turneul de 10.000$ de la Curtea de Argeş - faza tablourilor principale

La închiderea ediţiei, încă se mai juca la simplu pentru stabilirea tabloului principal de 32. "Această a treia ediţie a competiţiei este mai puternică şi mai echilibrată decât precedenta. Dovadă sunt partidele disputate până la ultima picătură de energie, în care au avut câştig de cauză sportivii care şi-au gestionat mai bine resursele în raport atât de adversari, cât şi de caniculă. Condiţiile de concurs sunt, ca de obicei aici, la Curtea de Argeş, propice performanţei. Partidele de pe tablourile principale se anunţă extrem de interesante", ne-a declarat arbitrul principal delegat de Federaţia Română de Tenis, Andrei Bardan.
Directorul turneului, prof. Gheorghe Borţan, a făcut următoarea precizare: "Dacă anul trecut, pe tablourile principale aveam cam 75% străini, acum cred că se va egaliza situaţia. Asta nu înseamnă că avem o participare mai slabă cantitativ sau calitativ, dimpotrivă. Iar cea mai bună dovadă este dată de numele sportivilor care sunt aici, unii fiind prezenţe obişnuite deja".
Se încearcă transmiterea finalei de simplu la DIGI SPORT
La baza sportivă, puţin după ora prânzului, au ajuns primarul nou instalat şi vicele său - Constantin Panţurescu şi Gabriel Jubleanu - care au fost întâmpinaţi de prof. Borţan. Oaspeţii s-au interesat de programul competiţiei şi au promis că-şi vor face timp să asiste şi la câteva partide - probabil la finale. Directorul turneului i-a informat că se duc tratative cu principala televiziune sportivă pentru transmiterea finalei de simplu, duminică, aşa cum s-a întâmplat la ediţia inaugurală, din 2014.
Ieri după-amiază, nu înainte de ora 16.00, urmau să înceapă meciurile de pe tabloul principal de 16, la dublu şi de 32, la simplu. Iată cum se prezenta situaţia pe cele două tablouri:


