Tribunele arenei centrale n-au mai fost vineri atât de pline ca în urmă cu un an, la precedentele finale ale grupei de calificare disputate la Curtea de Argeş. Canicula sau poate ploaia au împuţinat
Aceasta este convinegerea exprimată de către fostul antrenor secund de Cupă Davis al României de prin 1975 şi apoi din 1988-1989, care-i coordona pe George Cosac, Răzvan Itu, Adrian Marcu şi Florin
"Vikingele" Alexandra Viktorovitch, Julita Saner şi Molly Helgesson n-au fost săptămâna trecută nişte Valkirii (personaje din mitologia scandinavă) pe zgura de la baza sportivă de pe strada
Micuţa bucureşteancă a fost surpriza plăcută din finala mică împotriva Ungariei. Aceasta a ţinut cu tot dinadinsul să-şi ia revanşa pe teren propriu, după ce mâncase bătaie acum doi ani, la
Preşedintele FRT, George Cosac, ne-a declarat zilele trecute că se fac eforturi considerabile pentru a pune acest sport pe baze solide, care să permită obţinerea unor performanţe notabile în plan
Cea de-a cincea ediţie a unei grupe de calificare în turneul final disputată la Curtea de Argeş s-ar putea să fie şi ultima la categoria de vârstă de 16 ani. Ioan Cozma, director general Dr. Oetker
Simpatica moldoveancă, prezentă şi anul trecut la grupa de calificare disputată la Curtea de Argeş, l-a rugat vineri, în jurul prânzului, pe arbitrul principal Ioan Mărginean să-i anunţe pe
Căpitanul nejucător al campioanei Europei la tenis fete sub 16 ani a venit la Curtea de Argeş cu trei jucătoare - Csenge Furak, Livia Lukacs şi Anasztazia Fouraev. Fără îndoială, obiectivul fixat de
Turneul final al Campionatului European rezervat fetelor sub 16 ani, care se va defăşura săptămâna aceasta în capitala Ungariei, între 4 şi 6 august, adună la start cele mai bune opt selecţionate