Tricolorii U21 au ocazia de a sărbători o nouă calificare la Campionatul European pe acelaşi stadion pe care au obţinut biletele pentru EURO 2019. Partida România U21 - Danemarca U21 se va disputa
Portarul în vârstă de 31 de ani a decis să se retragă din circuitul primei reprezentative printr-un mesaj emoţionant adresat suporterilor tricolori, colegilor de echipă şi staff-urilor tehnice cu
Ca urmare a rezultatelor obţinute la începutul lunii septembrie în primele două jocuri din Liga Naţiunilor, naţionala României a avansat în ierarhia mondială. Tricolorii se află în clasamentul
Pe 9 octombrie, tricolorii U21 vor întâlni Ucraina, în deplasare, iar pe 13 octombrie vor evolua la Giurgiu, cu Malta, în preliminariile EURO 2021. Partidele vor fi transmise la Prima TV - jocul de
După 5 zile de întreceri spectaculoase, turneul care a fost găzduit de Tenis Club Curtea de Argeş în perioada 2-6 octombrie 2020 pe cele 4 terenuri cu zgură situate pe str. Barajului (vizavi de
Competiţia care este găzduită de Tenis Club Curtea de Argeş se desfăşoară în perioada 2-6 octombrie 2020 pe cele 4 terenuri cu zgură situate pe str. Barajului (vizavi de LIDL). Turneul este înscris
Revenim astăzi cu rezultatele înregistrate duminică în cadrul Trofeului ARGEŞ EXPRES, competiţie care este găzduită de Tenis Club Curtea de Argeş în perioada 2-6 octombrie 2020, pe cele 4 terenuri
Clubul FC Argeş a anunţat duminică seara încetarea raporturilor contractuale pe cale amiabilă cu antrenorul Ionuţ Badea. De astăzi, de pregătirea echipei alb-violete se va ocupa Ionuţ Codruţ
Selecţionerul Mirel Rădoi a anunţat jucătorii pe care va miza în cele trei partide pe care naţionala României le dispută în luna octombrie, semifinala play-off-ului EURO Islanda - România, 8
Aşa cum v-am anunţat în ediţia trecută a ziarului nostru, Tenis Club Curtea de Argeş găzduieşte în perioada 2-6 octombrie 2020, pe cele 4 terenuri cu zgură situate pe str. Barajului (vizavi de