În ciuda problemelor de sănătate cu care s-au confruntat 11 dintre jucătoarele lui Florentin Pera săptămâna trecută, campioana noastră şi-a făcut sâmbătă
Pe 3 martie, ora 19.00, la Amsterdam va avea loc tragerea la sorţi a grupelor noii ediţii UEFA Nations League, 2020-2021. Naţionala României pregătită de Mirel Rădoi se va afla în a doua divizie
În perioada 3-5 martie sunt programate jocurile din sferturile de finală ale Cupei României, ediţia 2019-2020. Meciurile vor avea loc într-o singură manşă, astfel: marţi, 3 martie, Academica
Federaţia Română de Fotbal a anunţat UEFA stadionul pe care reprezentativa Under 21 va evolua în luna martie, când e programat meciul cu Danemarca, cel mai puternic adversar din preliminariile
Naţionala de tineret a României, condusă de Adrian Mutu, va participa la Turneul "Maurice Revello", unul dintre cele mai prestigioase turnee de pregătire dedicate tinerilor fotbalişti, în perioada
Fost internaţional român cu 2 selecţii la prima reprezentativă şi 160 de meciuri în primul eşalon fotbalistic al României, Lucian Burchel îşi începe activitatea la conducerea Şcolii Federale de
EURO 2020 a adus, pe lângă cea mai mare cerere de bilete din istorie, şi cele mai multe înscrieri în programul de voluntariat. Nu mai puţin de 88% dintre aplicanţi provin din cele 12 oraşe-gazdă
Echipa condusă de Florentin Pera a scăpat printre degete victoria din Slovenia. Cu mai puţin de 1 minut înainte de fluierul final, conducea cu 28-27, dar arbitrele suedeze "şi-au dat din nou în
Sâmbătă seara, Simona Halep a triumfat pentru a doua oară după 5 ani, la Dubai, cucerind trofeul cu nr. 20 din carieră, primul după Wimbledonul de anul trecut. Ea a devenit a patra jucătoare care a