VEDERE DE PE DEALUL OLARILOR - Reamintindu-ni-l pe AlTh

 Pretextul acestor rânduri îl reprezintă o carte apărută spre finalul anului trecut, la Editura Cartea Românească, „Al. Th. Ionescu. Un om care te obliga să gândeşti”, scrisă de elevul (la figurat, dar şi la propriu), colaboratorul şi prietenul profesorului, Leonid Dragomir (medic veterinar şi filosof - ce frumos sună! - cu studii universitare în ambele domenii, doctorat în al doilea, bogată publicistică literară şi filosofică, cea de acum fiind, dacă am numărat bine, a şaptea carte publicată).

Nu fac o prezentare propriu-zisă a volumului, enumăr doar capitolele lui: Citindu-l pe Al.Th. Ionescu, Recitindu-l pe Al.Th. Ionescu, În loc de concluzii, Antologie (de fragmente din cărţile, antume sau postume, ale profesorului), Referinţe asupra omului şi criticului literar, Repere biografice şi bibliografice.

O carte a unui discipol, mărturisind dragoste şi admiraţie, vorbind despre lipsa celui omagiat-comemorat - se împlinesc în martie nouă ani de când a „plecat” (a murit, „dintr-o eroare de tipar”, pe 28 martie 2009, după o operaţie reuşită pe inimă - nu intru în detalii, nu mi-e deloc comod, am aceeaşi „defecţiune”, mitrală, cu a lui...).

Era un tip „incomod” AlTh... Titlul cărţii („... te obliga să gândeşti”...) sugerează acest lucru, dar se mai pot adăuga şi altele. Era veşnic alert, cultural-politic-civic, un cetăţean al cetăţii în sensul cel mai exact şi mai pozitiv al expresiei, şi spunea totdeauna ce avea de spus, elegant şi argumentat, (dar) sincer şi „fără interese”. Totdeauna din şi cu bună intenţie. Am pus mai devreme „dar” între paranteze, tocmai pentru că sinceritatea, poate mai mult în provincie, unde orgoliile sunt adesea supradimensionate, este incomodă. Şi, scria zilnic la „Argeş Expres”, sentimental din când în când (toamna, la începutul şcolii, când oraşul se umplea de copii şi de adolescenţi), afectiv-ironic adesea, acid-critic uneori.

Am în faţă cele două volume pe care le-am editat, împreună cu dl. Gavrilă Moise, în 2009 şi în 2010, reluând articolele civice din ziar în primul, „A(l)titudini”, şi pe cele culturale în al doilea, „A(l)titudini culturale”, ambele apărute la Editura Tiparg din Piteşti. Pare trist în fotografiile de pe coperta a patra, dar ochelarii îi strălucesc semnificativ, privirea îi este îndreptată spre ochii celui din faţă.

Reiau câteva rânduri de sub fotografii, extrase pentru coperte din articole ale sale. Actuale, perene aş zice... Motto-uri ale gazetăriei autentice.

„Dacă îmi spun părerea, o fac pur şi simplu ca să demonstrez că există şi în urbea noastră oameni cu opţiuni nedirijate de interese materiale. (...)

Voi continua să-mi spun părerea, cu o onestitate care poate să meargă de la calm şi plictis până la furie. Voi lăuda ceea ce e de lăudat şi voi critica mai abitir ca până acum ceea ce va fi de criticat. Până mă voi sătura.”

Asta, pe coperta primului volum. Cel de-al doilea se întreabă, pe coperta a patra, „cum am putea caracteriza viaţa culturală din Curtea de Argeş”. Nu mai reproduc şi răspunsul, vă invit să căutaţi cartea. Veţi găsi o veritabilă cronică, exactă-completă-lucidă, a întâmplărilor culturale din oraş, între 12 martie 2004 şi 17 septembrie 2008, datele articolelor de început şi de final ale cărţii. (Primul volum acoperă perioada 1 septembrie 2006 - 25 martie 2009, aproape până în ultima sa zi.)

Mare pierdere pentru oraş... (Îi duc periodic dorul-lipsa lui AlTh - atunci când, lunar, pun în pagină revista „Curtea de la Argeş”. Mult mi-ar fi uşurat viaţa în zona literară, ce spor ar fi adus revistei în direcţia aceasta - şi nu numai!)

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

fShare

Tweet