În data de 28 iunie, la Palatul Parlamentului a avut loc prima Conferinţă a liderilor comitetelor de iniţiativă ale PND. Deputatul argeşean Mihai Deaconu a făcut următoarea declaraţie politică, pe
Cea mai nordică localitate de pe Valea Vâlsanului şi-a pierdut sub patina vremii gloria de altădată. Cândva se putea lăuda cu Spitalul de recuperare de la Brădet, la care se făcea coadă pentru
După semnarea protocolului de fuziune între cele două organizaţii locale de dreapta, conducerea PNL Curtea de Argeş a stabilit pentru azi prima conferinţă de presă din anul 2015. La ora 10.00, la
Sâmbătă după-amiază, ploaia torenţială a transformat Curtea de Argeş într-un oraş thailandez: toate mizeriile au ieşit la suprafaţă de prin canalele nedecolmatate, care au fost neputincioase în a
Până sâmbătă, deputatul Mihai Deaconu a fost singurul parlamentar care a onorat Festivalul Caşcavalului. Sâmbătă după masă, dumnealui a venit la Galeş cu copiii, prilej pentru a se întreţine cu
Vineri, o delegaţie din China, condusă de ambasadorul Xu Feihong, a vizitat fabrica Argcoms din Curtea de Argeş. Oficialii au vrut să vadă procesul de producţie a globuleţelor, produselor din lut şi
Ediţia din acest an este prima care se desfăşoară în cadrul programului de sustenabilitate a proiectului, pe baza fondurilor locale. Manifestarea fost lansată în septembrie 2008, la Galeş. În 2011
Versurile dintr-un vechi cântec de "ocnă" par a se potrivi perfect cu situaţia întâlnită zilele acestea la Muşăteşti. Consilierul local Ion Uţă ne-a informat că gospodăria unuia dintre consăteni
O veste bună pentru iubitorii de cultură din municipiul nostru, şi nu numai: a apărut ediţia din luna iulie a prestigioasei publicaţii editate de trustul nostru de presă împreună cu C.C.A. "George
Bătrânii satelor din nordul Argeşului observau cu mare atenţie ceea ce se întâmpla în jurul lor. Astfel, ei socoteau că în cazul în care păianjenii îşi rupeau pânza în două, se anunţau ploi în