Această informare este efectuată de: COMUNA CICĂNEȘTIce intenţionează să solicite de la ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ „APELE ROMÂNE”, Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea, aviz de gospodărire a
Pe secțiunea a doua a Autostrăzii Sibiu – Pitești, între Boița și Cornetu, lungă de 31,33 km, șantierul înaintează — încet, dar sigur — sub supravegherea Companiei Naționale de Administrare a
În județul Argeș, sesiunea 2025 a concursului național pentru ocuparea posturilor didactice vacante sau rezervate s-a încheiat cu rezultate parțial încurajatoare, dar și cu câteva semne de
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete a anunțat că programul de funcționare va fi prelungit până la ora 20:00. Totodată, mai mulți pacienți vor fi tratați în unitatea sanitară unde se prezintă
Costul pentru un an de stagiu pornește de la peste 12.000 lei. Persoanele care nu au realizat stagiul minim de cotizare necesar pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă pot completa
Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei
Două milioane de români vor deveni contributori suplimentari la sistemul de sănătate. Precizările au fost făcute de prim-ministrul Ilie Bolojan. Întrebat despre plafonarea indemnizațiilor din