Senatul a adoptat tacit propunerea legislativă a unor parlamentari neafiliați de modificare a Codului administrativ, prin care, din considerente ale eficientizării bugetare, se limitează la patru
Vineri, 20 octombrie, începând cu ora 17.30, sunteți invitați la un inedit spectacol dedicat tinerilor proaspăt poposiți în băncile liceului. Clasa a XI-a A, de la Colegiul Național „Vlaicu-Vodă”
Peste doar câteva zile se va da start înscrierilor la Duatlonul Regal Invictus - ediția a V-a, ce va avea loc pe data de 11 Noiembrie, în Orașul Regal Curtea de Argeș. Până atunci, pregătiți-vă
Raluca Turcan a susținut că a purtat discuții cu ministrul Muncii pentru găsirea unor soluții pentru ca profesioniștii din domeniul cultural să fie „stimulați să performeze”. Dacă vor fi găsite
Fumatul este interzis în apropierea şcolilor şi unităţilor sanitare (50 de metri), precum şi în apropierea staţiilor de transport în comun (15 metri), iar aruncarea chiştoacelor de ţigări şi a
Unitățile comerciale care nu respectă legea vor fi amendate cu până la 500 de lei. Senatul a adoptat tacit proiectul legislativ prin care comercianții vor putea verifica vârsta persoanelor care
ENESCU PETRE - MARIUS si ENESCU VASILICA, în calitate de beneficiar, solicită reglementarea modului de amplasare pe terenul situat în Judetul Arges, Mun. Curtea de Arges, Str. Valea Doamnei, Nr
Vineri, 27 octombrie, la ora 16.00, în incinta Casei de Cultură Domnești, va avea loc Festivalul Folk intitulat "Mândră Toamnă Domneșteană", ediția a II-a.
Concret, Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie se completează astfel încât termenul