COMUNA VALEA IAȘULUI ,titular al proiectului :”Reabilitare pod peste pârâul Valea Bădilii și consolidare DC 259 Comuna Valea Iașului ,județul Argeș”,anunță publicul interesat asupra luării
Informăm utilizatorii din mun. Curtea de Argeș, zona Rm. Vâlcea, Rezervele Statului, Bușaga, Luncilor și toate străzile adiacente, precum și utilizatorii din com. Băiculeși ce sunt alimentați
Deși de anul trecut, Electroargeș Curtea de Argeş realizează componente şi pentru Arctic, cel mai mare producător local de electrocasnice, dependența aproape totală de comenzile de la Kärcher din
Ziua Artileriei şi a Rachetelor Antiaeriene este marcată la 19 septembrie, dată la care, în anul 1916, pe timpul executării manevrei de la Flămânda de către Armata 3, a fost doborât primul avion
Aproximativ 2.600 de elevi din județul nostru au renunțat la învățământul de stat, în favoarea celui privat. Dintre cei peste 85.000 care urmează cursurile unei forme de învățământ în Argeș, câteva
Written by Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului on .
Să săvârșim osteneli pentru binefacere. Acestea sunt cele mai grele osteneli chiar dacă întotdeauna sunt însoțite de mângâiere profundă. Nu uitați binefacerile, iar mila lui Dumnezeu vă va adumbri
Elevii de liceu care provin din familii nevoiaşe pot obţine bani de la stat pentru a-şi continua studiile. Liceenii pot primi, la cerere, un ajutor financiar de 250 de lei pe lună. Programul
Eugen Pristavu este un reper în Argeș în ceea ce privește serviciul de proiectare. Și-a căpătat această notorietate în timp, cumva la pachet cu absolvirea a două facultăți de profil. Vizionar, are
Așa cum v-am informat la vremea potrivită, în comună a fost dusă la bun sfârșit o lucrare de mare necesitate - Capela din curtea ansamblului bisericii „Sf. Filofteia”, „Sf. Nicolae” – Ciureşti
Ești din Curtea de Argeș? Testează-te gratuit pentru prevenția și depistarea cancerului de col uterin. Fă-ți acum o programare la Spitalul Municipal Curtea de Argeș. Unitatea medicală din