Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 30 octombrie 2026 17:46

Copiii cu CES, preluați în învățământul de masă în funcție de nivelul de sprijin

 
Noua lege a Educației prevede 5 niveluri de sprijin pentru copiii cu cerințe educaționale speciale (CES), dintre care primele patru cu aplicare în învățământul de masă. Acestea vin în întâmpinarea

Pin It

Persoanele neasigurate ar putea beneficia de servicii medicale gratuite şi la medicii de familie

Potrivit unui proiect al ministerului Sănătăţii, ar fi vorba despre consultaţii, analize şi investigaţii minime. Cei mai mulţi medici de familie nu sunt însă de acord cu modificările.
Georgiana

Pin It

Reper istoric - 19 august 2022

La 19 august celebrăm Ziua mondială a fotografiei, în care aducem un omagiu istoriei fotografiei şi putem lăsa o mărturie a prezentului pentru viitor. Această zi marchează inventarea de către Louis

Pin It

Primii kilometri din A1 Pitești-Sibiu, utilizabili din decembrie!

Asociaţia Pro Infrastructură a transmis în această săptămână că, întrucât stadiul fizic al lucrărilor este mult avansat față de așteptările de la debut, Autostrada A1 - tronsonul Sibiu-Boiţa

Pin It

Salarizarea bugetarilor, în dezbatere publică

Guvernul a pus în dezbatere publică o nouă variantă a proiectului de ordonanţă de urgenţă privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Potrivit documentului, toţi bugetarii care nu

Pin It

Guvernul menține măsurile de plafonare şi compensare a preţului la energie în sezonul rece

Acestea vor rămâne active în formula necesară protejării cetăţenilor şi economiei, potrivit premierului Nicolae Ciucă. De asemenea, în cadrul unui comunicat al Guvernului, emis ca urmare a unei

Pin It

Începe Festivalul de Tradiții Argeșene de la Corbeni!

Mâine, în comuna Corbeni, pe DN 7C - Transfăgărăşan, ia startul cea de-a IX-a ediție a Festivalului de Tradiții Argeșene, una dintre cele mai frumoase și încărcate de simboluri sărbători de pe Valea

Pin It

BAC de toamnă în Argeș: 122 absenți la a doua probă

Miercuri s-a desfășurat a doua probă scrisă a Examenului Național de Bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2022, cea obligatorie a profilului - proba E.c), respectiv la disciplina Istorie sau la

Pin It

Protoieria Curtea de Argeș – Campionii Bucuriei Sociale

În ziua de 12 august 2022, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș, în care parohiile din cercul nr. VII pastoral: Alexandria, Corbi

Pin It

MAE: Atenționare de călătorie pentru Grecia!

Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenţionare de călătorie pentru Grecia, unde pe întreg teritoriul vor fi în vigoare avertizări meteo de caniculă, de joi până duminică, dar şi privind riscul

Pin It