Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 6 iulie 2026 02:18

Sfârşit cald de octombrie, fără ploi

Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat vineri dimineaţa prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Astfel, vremea se încălzeşte uşor, iar precipitaţiilor vor fi puţine. În

Pin It

Prefectul Emanuel Soare avertizează: "Mai devreme sau mai târziu, şi în Argeş vor exploda cazurile de COVID-19!"

Deşi se consideră că Argeşul a înfrânt criza sanitară, prefectul Emanuel Soare a declarat la sfârşitul săptămânii trecute că riscul de infectare este foarte mare, astfel că nu este exclusă o

Pin It

Cinci ani de închisoare cu executare pentru fostul trezorier al PSD, Mircea Drăghici!

Deputatul Mircea Drăghici, fost trezorier al PSD, a fost condamnat zilele trecute la cinci ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de utilizare a subvenţiilor în alte scopuri decât

Pin It

De marţi, se închide Transfăgărăşanul!

CNAIR anunţă închiderea circulaţiei pe sectoarele de munte de pe DN 7C (Transfăgărăşan) şi DN 67C (Transalpina), începând cu data de 20 octombrie 2020. Astfel, circulaţia rutieră va fi oprită

Pin It

ARGEŞ EXPRES 16 OCTOMBRIE 2020 - Prima pagină

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

 
 
Pin It

Editorial AMOS NEWS - Manipularea numerelor provoacă moartea


Uneori, prestidigitaţia cu cifrele de natură statistică poate îngropa parţial sau total democraţia. Pentru că înfrânge adevărata voinţă şi adevărata opţiune a alegătorilor. Dar aceeaşi operaţie, dacă

Pin It

ANUNŢ Consumcoop Curtea de Argeş

Consumcoop Curtea de Argeş, cu sediul în str. Negru-Vodă, nr. 57, jud. Argeş, scoate la licitaţie publică în vederea închirierii următoarele spaţii situate în:

1. Curtea de Argeş, str. Decebal

Pin It

ANUNŢ privind dezbaterea publică a Proiectului privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2021

În temeiul art. 7 din legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, Primăria Municipiului Curtea de Argeş supune dezbaterii publice Proiectul privind

Pin It

ANUNŢ S.C. AQUATERM AG' 98 S.A. CURTEA DE ARGEŞ

S.C. AQUATERM AG' 98 S.A. CURTEA DE ARGEŞ scoate la concurs un post vacant de - INGINER

Condiţii specifice de ocupare a postului:
- Studii superioare tehnice cu diplomă de licenţă şi/sau master în

Pin It

Publicitate în ARGEŞ EXPRES - 16 octombrie 2020

MAREA PUBLICITATE 

Anunţ important Trustul de Presă ARGEŞ EXPRES

Având în vedere decretarea stării de alertă la nivelul întregii ţări, cu măsurile adiacente prevăzute legal, Redacţia ARGEŞ

Pin It