La Biblioteca Comunală „Luca Paul” din Domneștii de Argeș, iubitorii de lectură s-au reunit pentru a celebra Ziua Internațională a Cititului Împreună, într-o atmosferă caldă și plină de entuziasm
Am reluat titlul unei incitante cărţi, de Alexandru Mironov şi Marcela Ganea, apărută în 2024 sub egida revistei „Ştiinţă şi tehnică”. Cartea are două părţi, prima scrisă, cu cunoscuta-i vervă, de
În seara de 31 ianuarie, la Curtea de Argeș, s-a desfășurat un eveniment cultural de o profunzime aparte: „Pe urmele lui Panait Istrati la ceas aniversar”. Întâlnirea a fost un prilej de a aduce în
Muzeul Municipal Curtea de Argeș organizează, vineri, 31 ianuarie 2025, de la ora 15:00, un eveniment cultural deosebit, dedicat memoriei scriitorului Panait Istrati, la 90 de ani de la trecerea sa
Volumul Cântecul lebedei al Mihaelei Aritina Ionescu, apărut la Editura Cuget Românesc în urmă cu ceva timp, se impune ca un exercițiu poetic de profundă introspecție, un demers literar care
De fapt, cartea este intitulată „Mici meserii uitate sau dispărute” şi a fost publicată la finalul anului 2024 la Editura Mica Valahie din Bucureşti de Cristina-Narcisa Vergatti şi Radu-Ştefan
Titlul se referă la o direcţie de cercetare celebră în psihologie (şi educaţie), iniţiată în anii 1980 de psihologul american Howard Gardner („Frames of mind: the theory of multiple
Pe fundalul unei atmosfere calde de decembrie, un eveniment cultural unic a adus laolaltă literatura și arta plastică pentru a omagia memoria lui Gabriel-Cristian Ionescu, pictor și matematician de
Instituția de cultură anunță cu deosebită onoare organizarea unui eveniment educativ și cultural dedicat aniversării Unirii Principatelor Române, moment istoric esențial pentru formarea statului
În ediția din februarie a revistei Curtea de la Argeș, cu nr. 171, veți găsi un veritabil festin cultural, în care paginile îmbină reflecția critică, interviurile captivante și explorările profunde