Primăria Corbi, împreună cu membri ai Societăţii Studenţilor la Medicină din Bucureşti, studenţi şi medici, le invită la un consult medical gratuit, în cadrul campaniei de prevenţie a cancerului de
Agenţii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Albeştii de Argeş l-au depistat pe M.N. (46 ani), din comuna Corbeni, în timp ce conducea un vehicul, neînmatriculat sau neînregistrat, pe DC 299 Corbeni
Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici a depus o solicitare pentru o lege unitară de salarizare, care să vină cu o abordare unitară, deci o echivalare salarială pe tipuri de instituţii şi o
La Parohia "Înălţarea Domnului" a avut zilele trecute o activitate educativă în cadrul căreia preşcolarii de la Şcoala Gimnazială "Basarab I" au primit fişe de lucru pentru disciplina Religie
În cadrul monitorizării de audit a calităţii apei potabile distribuită în sistemele publice, în săptămâna 31 octombrie - 4 noiembrie 2016, reprezentanţii DSP Argeş au recoltat şi au efectuat
Weekend-ul trecut, agenţii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei de la structurile municipale şi orăşeneşti de Poliţie Rutieră au dat sute de amenzi şi au lăsat mai mulţi conducători auto fără
În data de 6 noiembrie, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Drăganu l-au depistat pe G.E. (46 ani), din comuna Băiculeşti, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 704E - Cotmeana deşi se afla
Aşa se numeşte campania demarată de Ministerul Apărării Naţionale, prin care oficialii îşi propun creşterea rezervelor din Centrele de Transfuzie Sanguină, prin contribuţia donatorilor din sistemul
În termen de 30 zile de la de la data intrării în vigoare a legii care interzice punerea pe piaţă a ţigărilor şi a tutunului rulat cu aromă caracteristică (cum ar fi aromele de fructe, condimente
Lucrătorii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Tigveni l-au identificat pe B.R.P. (31 ani), din comuna Cepari, pe numele căruia Judecătoria Piteşti a emis un mandat de executare a pedepsei cu