O plantaţie de gutui este una dintre culturile profitabile pe care chiar şi micii fermieri o pot înfiinţa. Deloc pretenţioasă şi rezistentă, cultura gutuiului este vulnerabilă doar la arsura
Legumele cultivate pentru a se recolta în toamnă - castraveciorii, ardeiul gogoşar şi ardeiul lung, tomatele plantate târziu, varza de toamnă - pot fi atacate de boli şi dăunători în ultima parte a
În vara aceasta, în fâneţele unde producţia de iarbă a suferit mai puţin de pe urma secetei, este posibilă obţinerea fânului din coasa a doua. Otava este considerată de crescătorii de animale un fân
Anno Domini 2015, 8 zile din luna lui Gustar, când ziua are 13 ore şi noaptea, 11. Primarul Nicolae Diaconu apare la orele prânzului cel mic la Centrul de Cultură şi Arte, pentru a participa la Ziua
Acest procedeu este tot mai folosit pentru udarea plantelor pe timp de secetă, comparativ cu alte metode mai vechi de irigare, cum ar fi scurgerea apei la suprafaţa solului (irigarea prin brazde) sau