Simona n-a avut vreo emoţie cu Kirsten, pe care a bătut-o pe unde-a prins-o.Şi şi-a păstrat bunul obicei şi marţi după-amiază, la New York, când şi-a asigurat victoria asupra nr. 56 WTA după
# Mergând pe principiul că, după o zi sau o săptămână de muncă, trebuie să urmeze şi relaxare, organizatorii turneelor le-au oferit participanţilor momente speciale
# Alexandra Petric și Andrei Voican sunt dubli campioni ai României la categoria de vârstă sub 12 ani, câștigând titlul atât la simplu, cât și la dublu
Cea mai reușită campanie din cadrul ultimelor ediții - atât de vară, cât și de iarnă - ale Jocurilor Olimpice, a fost cea intitulată „Mulțumim, mamă”. Am fost selectat de către compania
A trecut un deceniu de când trofeul „Victor Hănescu” a pornit la drum, iar de la o ediție la alta totul se desfășoară tot mai spectaculos, mai interesant, chiar dacă, de fiecare dată, spunem: „Mai
După partide aprig disputate pe terenurile de la baza sportivă din municipiul nostru, astăzi, cunoscutul nostru sportiv, Victor Hănescu vine să-i premieze pe câştigătorii turneului care îi poartă
Într-una dintre ediţiile anterioare ale ziarului nostru vă comunicam că Sporting Stăneşti Corbi fusese înscrisă în acest sezon în Seria Nord şi că urma să joace primul meci în deplasare, la AS