Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 13 august 2026 02:59

Două calde, una rece la US Open: Bogdan şi Niculescu în turul doi, Begu - eliminată!

 

Aflată în premieră pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam, Ana Bogdan a oferit o revenire memorabilă în faţa Soranei Cîrstea, pe care a învins-o cu scorul de 0-6, 7-5, 6-2. Sorana a

Pin It

"Performanţa are viitor": Mădălin Crivăţ - câştigătorul selecţiei de la Bascov

 

# Aproape 200 tineri fotbalişti cu vârste între 10 şi 14 ani au participat la selecţia organizată de Federaţia Română de Fotbal şi Gillette 

Echipa Gillette - "Performanţa are viitor" are

Pin It

Debut cu stângul pentru "Basarabi"

Sâmbătă, cei din echipa locală de fotbal au jucat în deplasare cu Vulturii Priboieni. Un meci în care tinereţea şi pasiunea s-a întâlnit cu experienţa, aşa a fost caracterizat de către primarul

Pin It

Eternul Năstăsie, gol de 3 puncte pentru Mioveni!

 

Ajuns la 33 ani, mijlocaşul celor din Mioveni, care a mai trecut şi pe la FC Argeş, este omul de bază al echipei galben-verzi, cel care le-a adus de unul singur 6 puncte din 7. Graţie lui, CS

Pin It

Start la Liga a IV-a!

 

Sâmbătă, de la ora 11.00, au fost programate primele meciuri din cadrul Ligii a IV-a Argeş. După şocurile retragerii echipei din Câmpulung şi cel al neînscrierii fostei campioane judeţene FC Argeş

Pin It

Ambiţii mari la Trofeul Hănescu

Vineri după-amiază au început meciurile de calificare pe tablourile principale în acest turneu rezervat copiilor cu vârste de 10 (Categoria I) şi 12 ani (Circuitul Naţional) şi aflat în calendarul

Pin It

Adversari abordabili pentru Steaua şi Astra în Europa League

 

Astăzi, de la ora 14.00, s-a tras la sorţi componenţa grupelor EUROPA LEAGUE 2016-2017. După victoria impresionantă a Astrei la Londra, cu West Ham United, scor 1-0, România va avea două

Pin It

Victor Hănescu: "Am avut o acţiune reuşită la Curtea de Argeş!"

 

Astăzi s-a încheiat cantonamentul special organizat de marele sportiv cu 27 copii români şi străini, care aspiră să-şi facă un nume în tenis. Baza sportivă de pe strada Barajului a fost o gazdă nu

Pin It

Componenţa grupelor de CHAMPIONS LEAGUE

 

În urmă cu câteva minute au fost trase la sorţi grupele CHAMPIONS LEAGUE din sezonul 2016-2017. Componenţa acestora este următoarea:

Grupa A

PSG

Arsenal Londra

FC Basel

Ludogoreţ

Pin It

Programul ultimelor competiţii de tenis de la Curtea de Argeş

 

Joi, în cantonamentul organizat de către Victor Hănescu la baza sportivă administrată de Tenis Club Curtea de Argeş, s-a lucrat cu aceeaşi responsabilitate ca şi până în prezent. Acesta se va

Pin It