Proiectul "Hai să fim colegi de şcoală!" - program ce susţine şcoala incluzivă şi predarea centrată pe elev într-un mediu multicultural - se află în plină desfăşurare!

Proiectul este implementat de către Fundaţia "Copii în Dificultate", în parteneriat cu 5 şcoli din judeţ: Şcoala Gimnazială Bughea de Sus, Şcoala Gimnazială Bughea de Jos, Şcoala Gimnazială Lereşti, Şcoala Gimnazială Ştefăneşti şi Şcoala Gimnazială Merişani, proiectul beneficiind de finanţare prin Granturile SEE 2014-2021.

Zilele trecute, cei 200 de elevi beneficiari ai proiectului au fost recompensaţi cu premii dulci pentru efortul depus în atingerea unor importante obiective ce definesc activitatea B1 - "Valorificarea motivelor tradiţionale din zona Argeşului şi cunoaşterea şi învăţarea unor meşteşuguri tradiţionale româneşti şi a etniei rome specifice zonei". În cadrul acestor întâlniri de lucru, pe lângă savurarea premiilor şi implicarea activă în utilizarea tehnicilor însuşite, elevii au fost încurajaţi să-şi exprime opiniile cu privire la atmosfera de lucru şi la relaţiile stabilite între membrii grupului. Astfel, am descoperit faptul că elevii nu ridică probleme în ceea ce privesc barierele multiculturale atâta vreme cât obiectivul ţintă este comun, atmosfera de lucru plăcută şi pot menţine o relaţie de tip familiar cu profesorul.

Aventura noastră, pornită în descoperirea tainelor adevăratelor tradiţii, a motivelor tradiţionale specifice zonei Argeşului, a debutat cu sesiuni de informare referitoare la meşteşugurile tradiţionale, la vechimea şi importanţa acestora în evoluţia umană, însoţite simultan de punerea în practică a cunoştiinţelor dobândite. Cu paşi repezi, micile creaţii artistice, reprezentând portul tradiţional al celor două etnii, au prins un frumos contur, remarcat şi apreciat atât în cadrul expoziţiilor desfăşurate în şcolile participante, cât şi în cele de la Târgul de Crăciun din Mioveni.

În luna decembrie 2018, elevii de la Şcoala Gimnazială Bughea de Sus implicaţi în proiect s-au bucurat şi de o excursie la Bucureşti, oferită în scop educaţional şi recreativ. Participarea elevilor romi şi neromi la aceste activităţi a facilitat crearea unei legături strânse între altruism, toleranţă, dăruire şi perseverenţă, precum şi conştientizarea de către elevi a importanţei continuităţii şi păstrării datinilor ce ne fac cinste ca societate autentică, într-o lume bulversată de fenomenul globalizării.

Echipa de implementare

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It