Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 12 mai 2024 19:18

Vineri, C.N.V.V. primeşte Crucea Casei Regale!

Colegiul Naţional "Vlaicu Vodă" va primi, cu ocazia Centenarului, Crucea Casei Regale a României. Informaţia a fost transmisă către instituţie în luna august, în urma deciziei Custodelui Coroanei României, iar ceremonia de înmânare propriu-zisă a fost programată pentru data de 25 octombrie. Prin urmare, mâine, directorul Ştefana Florea şi 4 colegi profesori vor merge la Palatul Elisabeta, acolo unde se vor întâlni cu Majestatea Sa Margareta, într-un cadru oficial. Crucea Casei Regale a României există din data de 10 mai 2008 şi a fost instituită de Regele Mihai, acordându-se "unor membri ai Casei Majestăţii Sale sau colaboratorilor Casei Regale a României". Totodată, distincţia poate fi conferită şi unor personalităţi din România sau din străinătate. Crucea Casei Regale este din argint masiv (925) şi email albastru, având dimensiunile de 40x40 mm, la care se adaugă o coroană cu dimensiunile de 20x20 mm. Pe faţa decoraţiei, în centrul crucii de argint emailate, se găseşte un cerc în care se află cifrul personal al Majestăţii Sale Custodele Coroanei. Pe verso, acelaşi cerc prezintă Stema Regală.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.