Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 13 noiembrie 2025 05:39

A scăzut semnificativ numărul concediilor medicale

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că se înregistrează o scădere constantă a concediilor fără fundament medical.


„Dacă în perioada ianuarie–iunie 2025 se observă o scădere de doar 3% a numărului de concedii, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, începând cu luna iulie, când măsurile au fost ferme și fără echivoc, lucrurile s-au schimbat rapid”, a anunțat ministrul.


În perioada iulie–septembrie 2025, s-au acordat cu peste 200.000 de concedii medicale mai puține față de aceeași perioadă a anului trecut.


Sunt economisiți 310 milioane de lei din bugetul de concedii medicale, mai anunță Rogobete.


Potrivit ministrului, sunt „bani care rămân acolo unde trebuie: pentru pacienți și pentru sistemul medical”.


Alexandru Rogobete susține că „este o confirmare a faptului că fenomenul abuzurilor este în retragere”.


Acesta precizează că „măsurile legislative adoptate în luna iulie, împreună cu controalele desfășurate în unitățile sanitare și cabinetele medicale unde se elibera un număr ridicat de concedii, au avut un efect direct”.

Pin It