Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 28 septembrie 2026 17:39

4 octombrie- Ziua Mondială a Animalelor EDUXANIMA invită argeşenii la Marșul pentru Drepturile Animalelor

Organizată pentru prima oară în 1925, Ziua Mondială a Animalelor este o zi dedicată lor, dar adresată oamenilor - pentru că de noi depinde protecţia lor. De la adoptarea unei atitudini compasionale până la asumarea unei etici responsabile, fiecare pas contează.

 

Carmen Arsene, preşedinte Eduxanima: “Astăzi, în fața progresului și a unei conștiințe etice tot mai puternice, trebuie să recunoaștem că animalele nu sunt resurse, ci ființe cu drept la viață. Responsabilitatea noastră este să punem capăt practicilor care le aduc suferinţă şi să alegem alternative umane în toate domeniile vieții unde, încă, folosim animalele. Astfel, protejăm bunăstarea lor și viitorul planetei.”

 

Eduxanima îi invită pe argeșeni să fie alături, Duminică, 4 octombrie, în București, la Marşul pentru drepturile animalelor. La ora 14:00 participanţii se întâlnesc în fața Teatrului Național București, de unde se va pleca în marș către Piața Victoriei.

Pentru persoanele care doresc să participe la protest, dar nu dispun de mijloc de transport, organizația Eduxanima asigură transport gratuit cu autocarul din Pitești către București și retur. Înscrierile se fac la tel. 0756 309 390.

 

Atunci, în urmă cu 101 ani, când a fost organizat primul eveniment, au participat 5000 de oameni. Acum, când omenirea a evoluat şi a conştientizat şi mai mult că animalele au drepturi trebuie să fim acolo multe mii de oameni, pentru toate animalele: de companie, sălbatice, de fermă sau din laboratoare. Pentru că toate au drepturi egale, indiferent de specie.

 

Pin It