Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 1 mai 2026 02:09

Deşi s-a schimbat primarul, la Valea Danului tradiţia se menţine!

 

În perioada 8-11 iulie se vor desfăşura manifestările dedicate sărbătoririi zilelor comunei Valea Danului. Din 1990 şi până în prezent, localitatea a avut trei primari: Vasile Nică - până în anul 2012, Vasile Dina (2012-2016), iar de curând a venit la conducere tânărul Remus-Costin Simion. La numai o săptămână de la preluarea efectivă a responsabilităţilor de şef al administraţiei publice locale, acesta - cu elanul caracteristic vârstei sale - va asigura buna desfăşurare a programului stabilit pentru ediţia din acest an. Conştientizând faptul că astfel de festivităţi conferă identitate locurilor, îşi doreşte ca sărbătoarea să fie una a întregii comunităţi, de care să se bucure toţi prietenii acesteia. S-au lansat invitaţii către oficialităţi locale şi judeţene, care sunt aşteptate să le onoreze în aceste zile - cel mai probabil duminică.

Programul este generos, iar deschiderea se va oficializa vineri, în punctul Luncă, acolo unde există spaţiul necesar desfăşurării activităţilor şi unde îşi vor plasa punctele de expunere şi vânzare a produselor tradiţionale mai mulţi comercianţi. Seara de sâmbătă va fi dedicată tineretului, care va beneficia de o discotecă în aer liber, sperând ca vremea să fie favorabilă. Duminică, de la ora 13.00 se va face deschiderea oficială printr-un TE DEUM oficiat de preoţii din comună, urmat de mesaje din partea autorităţilor locale sau judeţene. Cinci familii cu vechime de peste 50 ani vor primi Diplome de fidelitate în semn de respect din partea comunităţii pentru exemplul de longevitate în convieţuire demn de urmat de generaţiile tinere, dar şi de recunoştinţă sau de excelenţă. Între ele se va evidenţia premierea unei nonagenare, adevărat martor în timp şi istorie vie a localităţii. O atenţie deosebită se va acorda premierii copiilor din ciclul gimnazial, dar şi liceenilor din localitate care au obţinut rezultate bune la învăţătură în anul şcolar abia încheiat. Nu vor fi uitaţi nici membrii Ansamblului Folcloric "Ciobănaşul", condus de către maestrul Vasile Grecu, care a obţinut recent premiul I la o manifestare de gen, organizată la Mioveni. Bineînţeles că nu vor lipsi momentele artistice, cântecele vor face să răsune împrejurimile, astfel încât participanţii nu vor rezista să nu se prindă în horele pe care le jucau pe vremuri părinţii sau bunicii lor, ca un semn de respect pentru trecut, dovadă a existenţei prezentului şi a încrederii în viitor. Petrecerea câmpenească va ţine până târziu în noapte. 

În sfârşit, luni este ziua dedicată manifestării "Comori din lada de zestre", prilej pentru vizitatori să vadă cum trăiau moşii şi strămoşii noştri şi să aprecieze valorile nepieritoare ale neamului nostru românesc.

 

Pin It