Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 1 mai 2026 02:19

Asanarea lacului de pe Plopiş este, deocamdată, un soi de pariu cu imposibilul!

 

Lăudabilă tentativa de asanare a acestei bălţi puturoase formate de-a lungul timpului pe Dealul Plopişului! În ciuda concentrării de forţe considerabile de luni, care a avut drept rezultat evacuarea a două treimi din volumul de apă acumulat în acea groapă, nu s-a reuşit golirea completă. Habitatul broaştelor, şerpilor şi larvelor de ţânţari n-a fost desfiinţat, ci numai oarecum deranjat. Din apa mizerabilă se iţesc hâde cauciucuri aruncate foarte probabil de riverani, PET-uri şi resturi metalice. Pe margini au rămas la vedere ca nişte răni rădăcinile copacilor, între care se evidenţiază cele de salcâmi. În plus, rămân pe maluri buruienile şi arbuştii crescuţi aiurea, care dau locului un aer de sălbăticie.

"Cu utilajele pe care le-am avut la dispoziţie, n-am reuşit deocamdată mai mult. Acum căutăm soluţii raţionale şi economicoase pentru a rezolva această problemă. Aşa cum spuneam, există posibilitatea să umplem groapa cu resturi de construcţii, până ajungem la nivelul conductei pe care a plasat-o cândva RMR-ul. Dar nu este singura. Oricum, n-o putem lăsa aşa, pentru că la prima ploaie mai serioasă, riscăm să revenim la situaţia iniţială", ne-a declarat ieri primarul Constantin Panţurescu.

 

Pin It