Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 1 mai 2026 03:24

EXCLUSIVITATE! Gabriel Dică nu are îndoieli: "Cel mai târziu în 2018 vom schia la Molivişu!"

 

Noul şef a preluat ADI Molivişu în luna martie a acestui an. Lucrase anterior o perioadă scurtă cu echipa Bîrlă-Dîrzan, dar fusese pus pe liber. La ora actuală, şi-a asumat responsabilitatea redresării situaţiei la ADI Molivişu, pentru continuarea şi finalizarea proiectului staţiunii montane din Munţii Argeşului. În Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară amintită sunt asociate comunele Arefu, Brăduleţ şi Cicăneşti, cărora li s-a adăugat Consiliul Judeţean Argeş. Chestionat care mai este stadiul în care se află realizarea proiectului, şi mai ales dacă nu va fi abandonat, Gabriel Dică a declarat: "Nu se pune problema abandonării sale! Investiţia a intrat într-un stadiu de conservare, pentru că au demarat expertizări pe latură tehnică şi nu numai. Asta cu atât mai mult cu cât constructorul italian a intrat în insolvenţă şi se impune înlocuirea sa. Cum este vorba despre bani publici, trebuie ca acesta să fie selectat prin licitaţii ce pot fi contestate, situaţie în care orice termen se poate prelungi până la soluţionarea legală a acestora. Toţi asociaţii au decis continuarea investiţiei, atunci când s-au întâlnit la Primăria Curtea de Argeş în data de 24 iunie, mai ales pentru că dispun de banii necesari acoperirii costurilor. Feed-back-ul este foarte bun din partea Consiliului Judeţean, care este pilonul de bază al asociaţiei. Prioritatea zero a acestui moment este pentru noi finalizarea lucrărilor la pârtia de schi şi la instalaţia de transport pe cablu. Apoi ar veni la rând racordarea la reţeaua de alimentare electrică - şi pot să vă spun că zilele acestea vom semna contractul cu CEZ Distribuţie pentru branşarea la reţelele de medie tensiune de 110 şi 20 KV".

Dică a mai spus că - în opinia sa - ar fi două scenarii de luat în calcul. Cel optimist ar merge pe telegondola funcţională în decembrie anul acesta. Pârtia ar mai putea întârzia, deoarece procedura de omologare este destul de stufoasă şi complicată, cu multe puncte obligatorii greu de realizat în termen scurt. Apoi trebuie luată în calcul - după cum am mai spus - posibilitatea reală de contestare a licitaţiilor, chiar şi dacă s-au înăsprit condiţiile şi pedepsele pentru cele care ascund relele intenţii sau interese de grup. "Sperăm ca în iarna 2017-2018 să putem schia la Molivişu, pentru că există premise serioase pentru realizarea acestui obiectiv! Iar semnul cel mai încurajator ar fi dacă, spre sfârşitul lui  februarie 2017, s-ar încheia cu contestaţiile pentru licitaţii şi s-ar desemna câştigătorii, astfel încât să putem beneficia din plin de perioada bună pentru lucru", a spus Gabriel Dică.

În scenariul pesimist s-ar putea prelungi atât rezolvarea problemelor legale litigioase cu care se luptă ADI Molivişu la ora actuală, cât şi soluţionarea contestaţiilor la licitaţii, ceea ce ar prelungi pe un termen greu de estimat continuarea lucrărilor în graficul stabilit. Să sperăm că scenariul optimist va fi şi cel realist, căci intrarea în circuitul economic al acestei pârtii de schi ar fi o adevărată binecuvântare nu numai pentru locuitorii din zonă, ci şi pentru cei din întregul judeţ Argeş. Proporţiile pot fi bănuite fie şi numai luând în calcul faptul că românii cheltuiesc anual 350 milioane euro pentru vacanţele petrecute pe la staţiunile montane din străinătate. "Dacă numai 1% ar rămâne aici, prin intermediul Staţiunii Molivişu - pentru început - ar fi grozav!", a concluzionat Gabriel Dică.

 

Pin It