Uneori, Ştefan Dumitrache dă cu bâta-n baltă: "Piaţa Posada trebuie desfiinţată!"

# "Greşit: noi căutăm soluţii de revitalizare!" - susţin la unison Panţurescu şi Jubleanu
Managerul Muzeului Municipal, Ştefan Dumitrache, unul dintre cei mai inteligenţi şi mai informaţi consilieri locali, a căzut din nou victimă voluntarismului care-l împinge uneori să facă gafe monumentale. Marţi i-a scăpat din nou păsărica din gură, atunci când - din postura de preşedinte de şedinţă - a spus: "După părerea mea, existenţa pieţei de la Terasa 1 Mai nu se mai justifică. Mai bine am face acolo o sală de sport pentru tineri!"
Greu de apreciat dacă sentinţa pe care o pronunţase i-a luat pe ceilalţi aleşi locali pe nepregătite sau dacă le-au crescut inimile în piepturi, constatând că unul dintre stâlpii puterii locale, vicepreşedinte al PSD, îşi dădea cu stângu-n dreptu' în perspectiva alegerilor parlamentare din decembrie. Pentru că, trebuie să realizăm faptul că zona Posada este una dintre cele mai populate din Curtea de Argeş, majoritar cu oameni trecuţi de prima tinereţe şi având un potenţial electoral care nu poate fi ignorat de vreun candidat cu scaun la cap. Primarul Panţurescu i-a plasat atunci un cot (spre stânga), şuierându-i veninos să mai tacă din gură, că nu le ştie chiar pe toate, aşa cum crede. Faptul că opoziţia n-a protestat poate fi interpretat în fel şi chip, de la incapacitatea de a fructifica un moment favorabil pentru a puncta electoral, ori poate conştientizând că nu poate fi rău mai mare decât cel pe care ţi-l faci singur. Nu este exclusă nici ideea că n-ar fi respins propunerea lui Ştefan Dumitrache, de dragul asocierii la ceea ce putea aduce ceva nou sau care i-ar fi transformat în coautori. Clar este că nu s-a analizat corect impactul de vreunul dintre colegii săi de legislativ, preocupaţi de alte lucruri. Numai că în orice variantă de acceptare, fie şi tacită, e greu de spus ce-ar câştiga oamenii de la care se aşteaptă voturi la alegerile generale.
"Am trecut de vreo două ori pe-acolo şi piaţa era goală!"

Aşa şi-a justificat Ştefan Dumitrache poziţia într-o discuţie pe care semnatarul acestor rânduri a purtat-o cu el după şedinţă. Niciun argument nu l-a convins că n-ar avea dreptate şi, la final, a concluzionat: "Asta e părerea mea şi mi-am exprimat-o deschis, în public, cu propunerea pentru amenajarea unei săli de sport, ca să fie analizată de colegi". Discuţia s-a iscat după ce Bogdan Alexandru Dabija ridicase problema necesităţii disciplinării comerţului de produse agroalimentare, cerând să se introducă unul civilizat, nu făcut după ureche, exemplificând printre altele cu situaţia de la "Piaţa Puişor" - formulare cu care a contrariat colegii şi l-a pus în evidentă dificultate şi pe directorul SPPTO, Marin Florea. În încercarea de a drege busuiocul, a spus că se referise la "Piaţa Merişor", pentru ca în final să se descopere că era vorba despre Piaţa Posada sau Terasa 1 Mai. Dabija reclama faptul că în interior există mese neocupate, iar afară se vindeau roşii, castraveţi, pepeni şi alte legume şi fructe în imediata vecinătate a ghenei de gunoi, total neigienic şi într-o duhoare insuportabilă. Atunci a venit prompt soluţia lui Ştefan Dumitrache!
"O sală de sport s-ar impune în nordul oraşului, unde nu există..."
Ieri dimineaţă, primarul Panţurescu şi viceprimarul Jubleanu au dovedit nu numai că vorbesc aceeaşi limbă, dar şi că gândesc la fel. Ambii au susţinut necesitatea de a revitaliza activitatea din Piaţa Posada şi din Piaţa Ivancea. "Nu se pune problema să desfiinţăm, noi trebuie să eficientizăm un comerţ civilizat, din care să aibă de câştigat deopotrivă cumpărătorul, dar şi comerciantul - care - ideal ar fi să fie şi producător. De altfel, chiar am luat legătura cu colegi primari din zone legumicole din sudul judeţului şi din altele limitrofe, invitându-i să-şi trimită producătorii la Curtea de Argeş. Analizăm soluţii raţionale de reorganizare a activităţii din acest sector pentru a veni în ajutorul concitadinilor, mai ales că Piaţa Posada a fost gândită să fie cea mai ieftină din oraş, tocmai graţie practicării unor preţuri de producători".
Şi primarul are dreptate: această piaţă s-a construit cu bani europeni, obţinuţi de Asociaţia "Basarab I", pe vremea când era condusă de către regretatul domn Constantinescu, iar primar era prof. Gheorghe Nicuţ. Ideea de bază era ca asociaţia să-i sprijine pe producătorii agricoli din zonă cu seminţe, îngrăşăminte, cu utilaje pentru muncile câmpului, urmând ca plata să se facă în produsele ce urmau să se vândă la preţ de producător, fără adaosurile introduse de intermediarii care căpuşau lanţul de aprovizionare. Că din acele intenţii generoase s-a ales praful şi pulberea nu este vina cumpărătorilor - păgubiţi în speranţe, ci a "organelor" cu atribuţiuni în domeniu, începând cu angajaţii de la SPPTO şi continuând - să zicem - cu cei de la Fisc, care se prefac că nu ştiu că se folosesc casele de marcat şi se dau bonurile legale numai când apar dumnealor prin zonă şi multe altele, despre care vom vorbi la vremea potrivită.
"Ce tâmpenie e asta?... Cum să ne desfiinţeze piaţa noastră?!?..."
Cam asta a fost reacţia oamenilor cu care am discutat pe această temă. Majoritatea au fost revoltaţi de ideea emisă de către Ştefan Dumitrache. Hârtia nu poate suporta imprecaţiile la adresa celor ce ar sprijini astfel de proiecte. "Să vină la noi să le dăm votul la parlamentare, că le-o zicem în faţă, maică! Ce, eu pot să mă duc până la Piaţa Centrală de câte ori am nevoie de o legătură de pătrunjel sau de mărar?... Ăştia s-au împuţit de bine, zău!..."
Fără alte comentarii, merită să reţinem faptul că legislativul din care a făcut parte şi Ştefan Dumitrache a aprobat alocarea unei sume de bani pentru acoperişul Pieţei Posada, care a fost refăcut. Dacă acum s-ar dărâma ori i s-ar da altă funcţionalitate fără consultarea beneficiarilor care i-au asigurat prof. Nicuţ încă un mandat de primar după ce a construit-o, s-ar zice că sunt oameni care nu realizează cât de uşor este să-şi taie singuri craca de sub picioare atunci când gândesc cu altă parte anatomică decât capul. Noroc că noua conducere a administraţiei municipale pare destul de raţională pentru a nu se lansa în proiecte fanteziste!...
