Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 1 mai 2026 03:23

Om bogat, om sărac - în administraţia municipală din Curtea de Argeş (7)

 

Vechea administraţie municipală şi-a încheiat mandatul. Cea nouă a depus jurământul şi destui dintre foştii aleşi locali nu se mai regăsesc în fotoliile pe care le-au ocupat timp de patru ani. Toţi sunt obligaţi prin lege să depună declaraţii de avere şi de interese şi să le afişeze pe site-ul primăriei. Acesta este principiul transparenţei. Partea bună pentru cetăţeanul de rând este aceea că poate vedea cum intră un ales local în mandat - din punct de vedere al averii - dar şi cum iese. Am deschis un serial în care îi vom analiza pe toţi, om cu om, şi pe cei ce au plecat, şi pe cei ce le-au luat locul, prezentând situaţia în funcţie de declaraţiile pe care le-a depus fiecare. Nu-i vom neglija nici pe "oamenii cu greutate" din cadrul primăriei. Dacă descoperiţi că au omis "cu voie au fără de voie" ceva ori că au trecut sub tăcere anumite aspecte, aşteptăm să le semnalaţi public, ca să ne facem cu toţii o idee completă despre seriozitatea şi bunele intenţii de care sunt animaţi aceşti oameni. 

Gheorghe Iordăchescu - miliardarul de lângă noi

Fără îndoială, simpaticul nostru rapsod cântă destul de bine aria financiară, judecând după declaraţia sa de avere depusă în data de 4 iunie 2015. Şeful de la Sectorul Distrigaz Curtea de Argeş i-a luat locul colegului liberal Sorin Sorescu în decembrie 2012, după ce acesta a ajuns adjunct la DSVSA şi a demisionat pentru a nu intra în incompatibilitate. A fost destul de discret în postura de ales local, dar când a considerat că se impunea, a avut atitudini clare, aşa cum s-a întâmplat în problema disputei cu scoaterea din domeniul public a terenurilor cu păşuni pentru rezolvarea cererilor de revendicare formulate de cetăţeni sau cu terenul fermei didactice administrate de Liceul Agricol - la care s-a opus alături de alţi colegi, despre care am scris la acel moment. În 2014 l-a urmat pe prietenul Cristian Mitrofan la PSD şi a rămas acolo, deşi n-a mai intrat pe listele de candidaţi pentru un nou mandat. De altfel, îşi exprimase în particular, în repetate rânduri, regretul că intrase activ în politică, ca şi decizia de a se retrage, fapt dovedit până la urmă.

În mod limpede, Gheorghe Iordăchescu avea nevoie de timp pentru a-şi continua profesionist nu numai cariera profesională, dar şi cea artistică, în care s-a remarcat prin munca de decenii, ajungând să se bucure de preţuirea publicului pentru calităţile sale de solist şi de om. Gospodăros din fire, se laudă cu livada grozavă pe care a creat-o cu mare sârguinţă şi dragoste pe terenul intravilan în suprafaţă de 6.566 mp, cumpărat acum 7 ani la Bîrseşti-Tigveni şi stăpânit în cote egale cu soţia, Elena. La capitolul clădiri deţine, tot cu soţia, două apartamente cumpărate în Curtea de Argeş, unul din 1990 (98 mp) şi altul din 2002 (35 mp). La autoturisme e clar că nu are ambiţii să stăpânească "aspiratoare de gagici", căci dispune de o Dacia Supernova (2002) şi de un Volkswagen (2003). "Don Gigione" are şi bijuterii din aur achizionate între 1998 şi 2010, evaluate la 10.000 lei, dar şi un pasiv de 3.200 euro împrumut la Raiffeisen Bank în 2008, având termen de achitare anul acesta. Dar nu trebuie să moară cineva de grija dumnealui, căci numai din salariul de la Distrigaz a încasat în 2014 suma de 80.000 lei (800 milioane lei vechi), la care s-au adăugat 15.000 lei obţinuţi prin vânzare de acţiuni ale acestei firme şi 900 lei din activităţi independente (Credidam). Gheorghe Iordăchescu a obţinut dividende de 500 lei de la Distrigaz, iar soţia de 400 lei. Pensia dumneaei a însumat 12.000 lei, iar indemnizaţia dumnealui de consilier local a fost de 6.852 lei. Declaraţia de interese depusă a rămas virgină. Una peste alta, putem concluziona că Gheorghe Iordăchescu este un tip bazat, care nu are teamă de ziua de mâine, cum ar putea avea majoritatea cititorilor noştri.

- Va urma -

 

Pin It