Aleşii locali strâng rândurile la Valea Danului
Judecând după modul în care a decurs şedinţa de legislativ din 26 iulie, s-ar putea spune că lupta electorală a devenit - cel puţin pentru moment - istorie. După alegerea viceprimarului Vasile Preda, în data de 12 iulie, s-ar zice că aleşii comunităţii au înţeles că timpul nu mai permite răfuieli personale şi că trebuie să-şi coordoneze eforturile pentru a se ajunge la normalitatea în funcţionare după demisia primarului ales, survenită la mai puţin de o săptămână de la depunerea jurământului. Viceprimarul, care avea experienţa acestui post, a preluat din mers sarcinile de primar şi a reuşit să-şi asigure colaborarea angajaţilor din subordine, dar şi a colegilor de consiliu. Modul responsabil în care s-a lucrat în comisiile de specialitate a permis o desfăşurare fluentă a şedinţei la care nu s-au înregistrat absenţe.
Proiecte aprobate cu responsabilitate
Dezbaterea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Consiliului Local a prilejuit o discuţie vie şi propuneri pertinente de amendare din partea consilierului local Constantin Andrei, care a cerut modificarea unor comisii de specialitate. Acestea au fost analizate de către colegii care le-au găsit logice şi le-au votat în unanimitate, ca şi proiectul - în totalitate - propus de viceprimar şi de secretarul comunei, Eugenia Ţiţei. La fel s-a întâmplat şi cu indemnizaţia consilierilor, care a fost aprobată fără discuţii în conformitate cu prevederile legii, la 5% din salariul primarului, dacă participă la şedinţa ordinară şi la una sau două şedinţe de comisii. N-au fost discuţii nici la abrogarea taxei speciale pentru căsătorie, stabilită la suma de 30 lei prin HCL nr. 95/29.12.2015, pentru care Corpul de Control al Direcţiei Generale a Evidenţei Persoanelor Argeş ceruse anularea, pentru că venea în contradicţie cu anumite prevederi ale Legii nr. 119/1996 privind actele de stare civilă. S-a păstrat numai taxa de timbru, în valoare de 2 lei. Mai multe discuţii a stârnit proiectul pentru acordarea unui ajutor de înmormântare solicitat de Elena Ungureanu pentru fratele ei, Ilie Grigore, decedat în data de 26 aprilie. Cererea era fundamentată pe faptul că decedatul fusese beneficiar de ajutor social şi îndeplinea condiţiile legale, chiar dacă primise anterior un ajutor de urgenţă (1.500 lei) pentru o operaţie. Marian Enescu a remarcat faptul că se scursese un interval lung de timp între deces şi cererea de ajutor pentru înmormântare, astfel că a propus stabilirea unui termen-limită de 30-45 zile. Propunerea a fost imediat susţinută de către Constantin Andrei, care a propus 30 zile. După ce a fost dezbătută de colegi, care au propus şi o limitare a sumei la 1.000 lei - având în vedere situaţia financiară deloc strălucită a localităţii - s-a ajuns la un acord în acest sens. Aceasta în condiţiile în care documentele de susţinere a cererii evidenţiau cheltuieli de 769 lei. Secretarul Eugenia Ţiţei le-a atras atenţia că ar trebui întocmit un regulament pentru acordarea ajutoarelor, creat pe fundamentul legilor în vigoare. Când s-a ajuns la vot, au fost patru abţineri: Vasile Preda, Mihai Boboc, Ionuţ Dinescu şi Constantin Badea.
Proiectul pentru marcarea şi tăierea a 60 mc vegetaţie forestieră pentru asigurarea încălzirii primăriei, căminelor culturale, a Centrului de îngrijire copii şi a celui de informare turistică a fost, de asemenea, aprobat. Dar aceasta numai după ce s-a stabilit ca o comisie de trei consilieri locali să participe la marcare. Dacă Marian Enescu şi Constantin Badea au acceptat din prima nominalizarea, Ionuţ Dinescu a refuzat categoric, iar colegul său de la ALDE, preledintele de şedinţă Ion Angheloiu, a cedat după insistenţele celorlalţi consilieri. Cererea directorului Pană, de la şcoala locală, de completare a C.A. cu un membru al legislativului - pe lângă primar - s-a rezolvat ca urmare a propunerii lui Alexandru Borz: Mihai Pleşa a fost votat în unanimitate de colegi!
Asupra informării făcute de către viceprimarul Preda privitoare la activitatea din ultimul timp, dar şi asupra problemelor dezbătute la "diverse", vom reveni.
