Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 1 mai 2026 03:46

Om bogat, om sărac - în administraţia municipală din Curtea de Argeş (13)

Vechea administraţie municipală şi-a încheiat mandatul. Cea nouă a depus jurământul şi destui dintre foştii aleşi locali nu se mai regăsesc în fotoliile pe care le-au ocupat timp de patru ani. Toţi sunt obligaţi prin lege să depună declaraţii de avere şi de interese şi să le afişeze pe site-ul primăriei. Acesta este principiul transparenţei. Partea bună pentru cetăţeanul de rând este aceea că poate vedea cum intră un ales local în mandat - din punct de vedere al averii - dar şi cum iese. Am deschis un serial în care îi vom analiza pe toţi, om cu om, şi pe cei ce au plecat, şi pe cei ce le-au luat locul, prezentând situaţia în funcţie de declaraţiile pe care le-a depus fiecare. Nu-i vom neglija nici pe "oamenii cu greutate" din cadrul primăriei. Dacă descoperiţi că au omis "cu voie au fără de voie" ceva ori că au trecut sub tăcere anumite aspecte, aşteptăm să le semnalaţi public, ca să ne facem cu toţii o idee completă despre seriozitatea şi bunele intenţii de care sunt animaţi aceşti oameni.

Gheorghe Popa - un perfect om de echipă

Profesorul de Fizică era membru al PNŢCD în 1996, atunci când fosta CDR lua guvernarea şi, deloc întâmplător, era promovat inspector general şcolar al judeţului Argeş. Nişte habarnişti din presa judeţeană se făceau atunci de râs când, pozând în oameni de spirit, afirmau cu superioritatea nejustificată a celor neinformaţi că "ţărăniştii se lăudau degeaba cu miile de specialişti, câtă vreme nu aveau măcar un profesor mai de Doamne-ajută şi numeau un popă în fruntea IŞJ". Cu umoru-i fin de ardelean originar din zona Avrigului, acesta i-a taxat în prima conferinţă de presă, când s-a prezentat: "Nu sunt preot, ci mă numesc Gheorghe Popa şi sunt profesor de Fizică!" Mandatul său n-a fost unul uşor în fruntea învăţământului argeşean, pentru că mâncătorii, provocări şi diversiuni  existau şi atunci cât cuprinde, dar n-a putut fi agăţat cu ceva. În 2000 îl găsim în echipa primarului Nicuţ, consilier local la Curtea de Argeş. În toamna lui 2003, cu alţi colegi l-a urmat pe primar la PNL, fiind chiar deschizător de drum şi păstrându-şi locul în legislativul municipal până la alegerile din acest an. Spiritul său de echipă l-a făcut probabil să-l urmeze în 2014, cu OUG 55 - a "traseismului politic limitat" - pe viceprimarul liberal Cristian Mitrofan la PSD, unde a şi rămas, probabil obosit de atâtea schimbări de locuri, ca să nu zicem mai mult. Foarte probabil, directorul de la Liceul Forestier  nu şi-a mai dorit un nou mandat în Consiliul Local Curtea de Argeş sau - la fel de bine - poate că a considerat că avea nevoie de ceva mai multă linişte şi a decis să lase altora luptele politice, astfel că n-a mai apărut anul acesta pe lista de candidaţi ai partidului celor trei roze. Tip serios, zgârcit cu vorbele de clacă, a avut intervenţii puţine în plenul şedinţelor, dar pertinente, la obiect, fiind foarte puţin preocupat de nevoia de a-şi face imagine prin logoree, ca alţii. Însă a dovedit de multe ori că nu votează la ordin, ci aşa cum îi dicta conştiinţa şi interesele majore ale comunităţii, conştient că avea o statură morală care-l plasa deasupra micilor sau marilor bârfe. S-ar părea că prof. Gheorghe Popa aşteaptă să se pensioneze, pentru a se întoarce la locurile de baştină, pentru că după ce soţia i-a trecut la cele veşnice, nu-l mai leagă prea multe de Argeşul nostru, pe când pe meleagurile transilvane îşi are rudele şi prietenii vechi, cu care poate comunica altfel decât cu cei de aici. 

Declaraţia de interese depusă odată cu cea de avere - conform prevederilor legii - în data de 11 iunie 2015, pentru anul precedent, nu impune vreun comentariu, pentru că este imaculată. Cea de avere merită să ne aplecăm asupra ei. Gheorghe Popa a trecut trei terenuri, din care un intravilan de 3.600 mp cumpărat în Curtea de Argeş în anul 2000 şi două agricole moştenite: unul de 7.000 mp, la Avrig, din 2006 şi altul, de 1.900 mp, la Ungheni, din 2009. Din anul 1991 are în proprietate un apartament în suprafaţă de 67 mp, cumpărat la Curtea de Argeş, iar din 2000, o casă de vacanţă - tot cumpărată -  (ambele în cotă egală cu soţia), plus o casă de locuit (70 mp), moştenită la Avrig. În garajul său şi-au găsit locul două autoturisme achiziţionate în anul 2007 - un Ford şi un Opel. 

Fiind un tip chibzuit cu cheltuielile, are şi bani albi pentru zile negre la Banca Transilvania - un depozit bancar de 145.651 lei, la care a adăugat peste câţiva ani 90.000 lei. Salariul anual primit de la Liceul Forestier în anul 2014 a fost de 66.073 lei, la care s-a mai adăugat indemnizaţia de consilier local, în sumă de 6.852 lei. Acesta este omul cu care nu ne vom mai întâlni în şedinţele de legislativ pe un scaun de consilier local în acest mandat.

- Va urma -

Pin It