Virgil Baciu candidează pentru Parlamentul României
Primarul din Corbi a confirmat ceea ce se zvonea de multă vreme: vrea să candideze pentru un post de deputat pe lista liberalilor. De altfel, se ştia despre faptul că fusese o întâlnire la Poiana Lacului, în cadrul căreia se discutaseră candidaturile din Argeş şi intenţia copreşedintelui PNL Alina Gorghiu de a candida la Camera Deputaţilor în judeţul nostru. Deci, s-a stabilit să fie nr. 1 pe listă la camera inferioară. Lista candidaţilor liberali la Senat o va deschide liderul judeţean, Ion Popa. Se mai spune şi că din cele 13 locuri normale de parlamentari din Argeş, s-ar viza de către PNL vreo 4. Printre posibilii candidaţi pentru Palatul Parlamentului la alegerile din toamnă se pomenesc numele lui Dănuţ Bica, Gheorghe Alecsei şi - după cum spuneam - Virgil Baciu. Gazda de la Poiana lacului, primarul Ion Dumitrache, ar fi avansat şi numele lui Dorin-Mihail Bărbuceanu, perdantul mandatului de primar de Ştefăneşti în faţa pesedistei de dată ceva mai recentă, care obţinuse la redistribuire mandat de deputat pe listele fostului PP-DD, în 2012, Ioana-Jenica Dumitru. Ca glumă poate părea destul de cinică pentru observatorii neutri, care nu s-au obişnuit cu gândul că în PNL se premiază şi contraperformanţa atunci când anumite interese, complicităţi ale vinovăţiilor sau impotenţe o cer. Deci, teoretic, s-ar duce o luptă dură în patru pentru două locuri de deputaţi considerate eligibile, căci primul este deja ocupat de coliderul naţional. Adrian Miuţescu a fost considerat în mandatul 2004-2008 cel mai bun deputat de Argeş, dar asta nu l-a ajutat să-şi păstreze locul, căci i-a luat faţa Mircea Drăghici (PSD). Mai mult, a pierdut şi poziţia de vicepreşedinte naţional şi de lider judeţean şi de ani buni se zbate să iasă la lumină, mai nou din postura de purtător de cuvânt al PNL Argeş. Dănuţ Bica este de ani buni în Consiliul Judeţean, for în care practic a îmbătrânit - politic vorbind. Aşa că nominalizarea sa pentru candidatura la parlamentare se înscrie pe linia respectării unei tradiţii de a se da un premiu de consolare candidatului de meserie care nu poate depăşi un anume nivel. Gheorghe Alecsei a ratat şi el un mandat de senator în 2012 şi acum, profitând de poziţia bună în conducerea judeţeană, n-a ezitat să-şi ofere, probabil, şansa unei revanşe. Singura figură nouă pe lista candidaţilor liberali pentru parlament rămâne nonconformistul Virgil Baciu, care a lăsat afacerile acum patru ani pentru a dovedi că se poate scoate comuna Corbi din încremenirea administrativă. Modul neconvenţional în care a acţionat de multe ori i-a atras destule antipatii ale celor deranjaţi din comodităţile lor, dar rezultatele muncii de patru ani i-au adus un al doilea mandat consecutiv de primar (1.311 voturi, 61,54%, la mare distanţă de contracandidatul de la PSD, Maria Groşanu - 698 voturi, 32,76%). Cu siguranţă, lupta va fi dură, mai ales pentru primarul Baciu, considerat a fi un intrus pe lista oligarhiei de partid, dar dintre toţi contracandidaţii direcţi din partid, este singurul care este recomandat de rezultate indubitabile obţinute printr-o administraţie dinamică şi eficientă. "Am simţit nevoia să-mi folosesc superior experienţa în managementul afacerilor private, dublate de cea din administraţia publică locală şi cred că-i pot sluji pe cetăţenii judeţului, nu numai pe cei din comuna Corbi, mai bine decât unii dintre parlamentarii de care se plâng oamenii acum. Sper să fiu sprijinit în acest demers, pentru că am dovedit că sunt om de cuvânt şi nu mă voi schimba dacă voi fi ales deputat!", a declarat Virgil Baciu, precizând că este gata să lupte pentru locul său în societate, aşa cum face de când se ştie.
