Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 1 mai 2026 05:09

Noua reclasificare a oraşelor şi comunelor: Curtea de Argeş - municipiu pol judeţean secundar! 

 

Oraşele vor fi reclasificate în 7 categorii în funcţie de statutul administrativ, poziţia geografică, nivelul de dotare, valenţele de natură culturală şi ecologică, iar comunele vor fi încadrate în 2 categorii, ceea ce va impune şi modificarea grilei de calcul a impozitului pe locuinţă. 

Localităţile urbane vor fi reclasificate în: municipiu capitală, de importanţă naţională; municipii poli regionali principali (sedii de instituţii de interes naţional, centre universitare recunoscute, având o populaţie de peste 250.000 şi peste 400.000 locuitori în aria funcţională); municipii poli regionali secundari (reşedinţe de judeţ, cu importanţă regională, sedii de instituţii de interes judeţean şi suprajudeţean, centre culturale şi/sau universitare importante, cu o populaţie de peste 100.000 locuitori şi peste 300.000 în aria funcţională); municipii poli judeţeni principali (reşedinţe de judeţ, sedii ale administraţiilor judeţene, cu o populaţie de peste 40.000 locuitori şi peste 200.000 în aria funcţională); municipii şi oraşe poli judeţeni secundari (unităţile administrativ teritoriale, urbane, cu rol de echilibru la nivelul judeţelor, având populaţie peste 20.000 şi peste 50.000 în aria funcţională); municipii şi oraşe centre urbane cu rol zonal (unităţile administrativ teritoriale, urbane, cu rol de servire teritorial la nivel sub-judeţean, de anvergură mai mică decât polii judeţeni secundari, având o populaţie peste 5.000 locuitori şi peste 20.000 în aria funcţională); municipii şi oraşe centre urbane cu funcţii specializate (unităţile administrativ-teritoriale, urbane, caracterizate printr-un specific economic turistic, de transport, industrial, energetic, rezidenţial etc., iar mărimea populaţiei nu este determinantă).

La rândul lor, localităţile rurale vor fi comune poli rurali (comune cu funcţie de loc central, având o populaţie de minimum 2.000 locuitori, poziţie geografică favorabilă şi potenţial de dezvoltare socio-economică) şi alte comune. Satele componente sau aparţinătoare îşi păstrează caracterul rural şi aparţin reţelei de localităţi rurale.

Va fi introdusă şi noţiunea de oraş cu caracteristici rurale, care îndeplineşte cel puţin 3 dintre 4 indicatori: scăderea numărului de locuitori în intervalul 1990-2012; peste 30% din populaţie ocupată în sectorul primar (la ultimul recensământ); peste 40% din populaţia totală localizată în sate aparţinătoare şi localităţi componente, altele decât localitatea reşedinţă de unitate administrativ-teritorială; peste 50% din străzi nemodernizate.

Noile clasificări vor putea fi utilizate pentru direcţionarea anumitor tipuri de investiţii spre localităţi/arii cu probleme de dezvoltare.

Localităţile vor trebui să respecte anumiţi indicatori, dar Guvernul le va lăsa timp până la finele anului 2025 să atingă aceste limite. Dacă însă până la 31 decembrie 2025, comunele nu respectă dotările, acestea vor fi unificate administrativ, începând cu 1 ianuarie 2026, cu alte comune învecinate.

În termen de 6 luni de la publicarea acestei legi în Monitorul Oficial, modul de calcul al impozitelor pe clădiri va fi modificat corespunzător noii clasificări. Legea actuală stabileşte o ierarhie a localităţilor urbane şi rurale pe 6 ranguri, 4 urbane şi 2 rurale, dar, în opinia Guvernului, această ierarhie induce confuzie, deoarece în mediul urban se referă la unităţi administrative teritoriale de bază, iar în mediul rural face referire la localităţi (sate).

Caracteristicile categoriei "Oraşe şi municipii poli secundari judeţeni"

- Municipii cu rol de echilibru la nivelul judeţelor, având populaţie peste 20.000 (50.000 în zona de influenţă), cu potenţial de aria funcţională urbană.

- Administrativ: sedii de instituţii cu rol de servire zonală.

- Accesibilitate la sistemele de transport: cel puţin două dintre obiectivele drum expres sau drum naţional, aeroport la 150 km, magistrală feroviară, gară sau autogară.

- Nivel de echipare: minim o filială universitară sau unitate postliceală; spital de categoria III/IV; instituţii culturale de importanţă locală precum casă de cultură, centru de cultură şi arte sau centru cultural. 

Pin It