Se schimbă conducerea unor unităţi şcolare din Curtea de Argeş!
Anul şcolar 2016-2017 va debuta cu noi conduceri la mai multe şcoli şi licee din municipiu. Inspectoratul Şcolar Judeţean a transmis secretariatelor unităţilor şcolare numirile în funcţie ce vor intra în vigoare cu data de 1 septembrie. Astăzi continuăm serialul nostru cu noul director de la Şcoala Gimnazială "Mircea cel Bătrân", un profesor cu o carieră didactică nu numai îndelungată, dar şi fructuoasă, care la alegerile locale din acest an şi-a câştigat şi un loc în Consiliul Local Curtea de Argeş.
Gheorghe Molea - un profesor de cursă lungă
Un tip care pare veşnic tânăr, spiritual - în ciuda faptului că are rigurozitatea celor care s-au îndrăgostit definitiv de ştiinţele exacte încă din copilărie - consecvent, într-un cuvânt, un om pe care te poţi baza. Aşa-l caracterizează cei care-l cunosc mai bine şi nici răutăcioşii - ca să nu zicem duşmanii - nu-i prea contestă aceste calităţi. Are în CV o carieră didactică de 37 ani, din care 36 i-a petrecut la Şcoala nr. 6, actuala "Basarab I", pe care a şi condus-o în perioada 1998-2000. Colaborator la multe reviste de specialitate, autor de cărţi de specialitate, dar dincolo de orice un mare modelator de caractere umane printre elevii săi, şi-a construit treaptă cu treaptă, prin muncă o carieră de invidiat, prin care şi-a atras respectul comunităţii locale. Rezultatele sale obţinute în munca la catedră l-au recomandat pentru participarea la concursul pentru postul de inspector de Matematică desfăşurat în luna mai a anului 2015. După ce l-a trecut cu brio, a ocupat acest post din iunie şi până în data de 12 octombrie 2015. Urmare a unui ordin de ministru, din 13 octombrie anul trecut a ocupat postul de inspector şcolar general adjunct până la data de 22 iunie anul curent. Ca urmare a mişcărilor de personal, a fost eliberat din această funcţie şi a primit catedră la Şcoala "Mircea cel Bătrân". În 19 august, săptămâna trecută, a primit numirea ca director al acestei unităţi şcolare, urmând să preia funcţia începând cu data de 1 septembrie. Pentru îndeplinirea misiunii sale are şansa de a fi sprijinit de directorul adjunct, prof. Marcela Sârbu, cu care este convins că va putea face o echipă capabilă de rezultate notabile.
În discuţia purtată cu prilejul numirii sale, a fost acelaşi interlocutor plăcut, bun comunicator, deschis la idei novatoare şi gata oricând să facă propuneri de îmbunătăţiri cu acel spirit practic care-l caracterizează. Chestionat asupra planurilor pe care şi le-a făcut pentru perioada următoare, ne-a declarat: "Şcoala nr. 4 are un prestigiu uriaş, generat de rezultatele muncii cadrelor didactice cu elevii de-a lungul anilor. Consider că avem datoria să ne inspirăm din gloria trecutului şi să ne propunem să-i dăm noi valenţe prin munca noastră, punând la bază crearea unei bune atmosfere de lucru în şcoală. colaborarea între cadrele didactice şi apoi între dumnealor elevi şi familiile acestora, pentru stimularea lor ca să înveţe temeinic, acumulând un bagaj de cunoştinţe care să le uşureze drumul în viaţă. Această unitate şcolară este una etalon nu numai la nivel de oraş, dar şi de judeţ şi ţară, prin rezultatele obţinute la concursurile şi olimpiadele şcolare şi la examene. Majoritatea cadrelor didactice au gradul I, stagii de perfecţionare şi experienţa necesară pentru a fi - sportiv vorbind - antrenori foarte buni pentru performanţe educaţionale. Urmărim să mărim aria obiectelor cu rezultate excelente şi să colaborăm mai strâns cu autorităţile locale pentru a obţine avantaje reciproce. Ne gândim să dăm concursului de Matematică In memoriam Mariana Mateescu o anvergură interjudeţeană şi chiar să înfiinţăm centre de excelenţă pentru acest obiect, dar şi pentru Limba română, la şcoala noastră. Totodată, vom da o mare atenţie consilierii copiilor care au părinţii la muncă în străinătate şi ne vom îngriji cu toţii ca fiecare elev al nostru să-şi valorifice superior potenţialul de care dispune".
