Călin Budan îşi recunoaşte vinovăţia: "Am declaraţiile consilierilor municipali, dar nu le-am afişat..."
... pentru că nu le-au depus toţi şi n-am vrut să-i supăr pe cei care au neglijat s-o facă!" Juristul legislativului din Curtea de Argeş caută să se scuze, dar - în fapt - se acuză pentru că n-a îndeplinit sarcina primită de la secretarul primăriei, Radu Chirca. El avea datoria să le înmâneze aleşilor locali declaraţiile de avere şi de interese şi să-i avertizeze asupra termenului limită în care să le depună pentru a nu încălca prevederile legii. Călin Budan şi-a îndeplinit sarcina pe jumătate: le-a pus la dispoziţie declaraţiile, a primit o parte din ele, dar nu le-a afişat "ca să nu-i supere" pe cei care au neglijat să-şi facă datoria. Greu de crezut că legea se respectă opţional sau când îşi aduc unii sau alţii aminte, pentru că de salarii sau de indemnizaţii nu prea uită cineva! Este legitim însă ca unii dintre consilierii locali să fie supăraţi pe Călin Budan, pentru că deşi au depus la timp declaraţiile buclucaşe, au aflat din ziarul nostru că termenul a fost depăşit. "Voi cere explicaţii de la dl. Budan cu prima ocazie şi, de asemenea, şi un raport asupra activităţii sale. Ştiu că unii dintre consilierii locali care au ieşit din mandat şi-au depus declaraţiile de avere şi interese aşa cum îi obliga legea, dar n-a apărut pe site-ul primăriei decât aceea a fostului primar Nicolae Diaconu. Din punctul meu de vedere nu este în regulă!", ne-a declarat persoana care a ţinut să-şi păstreze anonimatul deocamdată, asigurându-ne că nu din teamă că l-ar supăra pe Călin Budan, ci pentru că aşteaptă ca respectivul să se ţină de promisiune şi să-şi facă datoria în timpul cel mai scurt, acum, după ce a venit din concediu.
