Ordinea de zi a şedinţei legislativului municipal
Primarul Constantin Panţurescu a convocat Consiliul Local Curtea de Argeş în şedinţa ordinară din luna august mâine, începând cu ora 13.00. Pe ordinea de zi sunt înscrise următoarele puncte: conferirea a trei Diplome de recunoştinţă pentru familii care au depăşit 50 ani de convieţuire exemplară pentru generaţiile mai tinere; aprobarea proceselor verbale din şedinţele anterioare; proiect de hotărâre cu instituirea unor obligaţii pentru deţinătorii de imobile cu destinaţie comercială; aprobarea modificării structurii de funcţii publice la aparatul de specialitate al primarului prin înfiinţarea a două funcţii de inspector la compartimentele agricol, respectiv de achiziţii publice; aprobarea închirierii prin licitaţie publică a unui spaţiu de 10 mp la Şcoala "Basarab I", pentru amenajarea unui chioşc alimentar; proiect pentru aprobarea principalilor indicatori tehnico-economici ai obiectivului "Consolidare teren strada Rozelor"; aprobarea unui parteneriat cu scopul întocmirii şi depunerii unei cereri de finanţare nerambursabilă; proiect pentru stabilirea reprezentanţilor legislativului în consiliile de administraţie ale unităţilor locale din învăţământul preuniversitar de stat; aprobarea evaluării unui teren în suprafaţă de 1.500 mp, situat în vecinătatea Sălii Municipale de Sport, în vederea concesionării acestuia pentru construirea unui obiectiv având destinaţia găzduirii unor evenimente diverse.
La cererea şi cu aprobarea consilierilor locali se poate introduce pe ordinea de zi şi punctul diverse. Accesul cetăţenilor interesaţi la şedinţă este liber, cu condiţia de a se respecta prevederile legale în vigoare.
