Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 1 mai 2026 06:06

În Oraşul Regal Curtea de Argeş, avem strada Victoria socialiştilor asupra monarhiştilor!

 

Aceasta a fost constatarea amară a celor care încă mai sperau să păstreze un colţ din vechiul oraş interbelic, simbolizat de strada Dumitru Norocea, care era pavată cu piatră cubică. Dar au căzut în disperare luni, când utilajele de la SPGC au intrat pe numita arteră rutieră şi au început asfaltarea întreruptă cu o lună de zile înainte, în preajma funeraliilor Reginei Ana. Atunci monarhiştii din vechea Cetate de Scaun a Basarabilor se opuseseră vehement la acoperirea pietrei cubice cu covor asfaltic şi primarul Constantin Panţurescu suspendase acţiunea, ca să evite scandalul ce se profila, mai ales că se lămurise situaţia în sensul că drumul cortegiului avea să ocolească strada Norocea. Apoi, a pus în dezbaterea legislativului municipal această problemă, la şedinţa ordinară din data de 30 august. Dar şi consilierii locali s-au împărţit în două tabere - pro şi contra asfaltare. 

"Istoria nu se vinde!"

Acesta a fost argumentul pe care şi-au construit pledoariile cei care au fost catalogaţi mai apoi drept monarhişti. Iar dintre consilieri au fost pentru găsirea unei soluţii de păstrare a străzii pavate cu piatră cubică dr. Jean Chefani, Mădălin Marinescu, Doru Georgescu, Cristian Mitrofan şi, parţial, Ion Şerban, dar şi oameni de afaceri care au primit permisiunea să intervină din sală, cum a fost cazul cu Aurel Ilea sau Dumitru Tudor. Directorul de la SPGC, Ioan Ghiţă, şi-a apărat autorizaţia de construire (asfaltare), argumentând cu costurile care altfel ar fi putut creşte la circa 1,2 miliarde lei vechi, iar Ştefan Dumitrache a invocat necesitatea unor lucrări speciale premergătoare refacerii pavajului cu piatră cubică, de genul betonării prealabile şi aşternerii unui strat de nisip. "O mare problemă ar putea fi aceea că nu prea mai sunt meşteri care să ştie cum se face pavarea cu piatră cubică..." Ionel Păunescu a intervenit şi el: "Dacă vreau să văd pavaj cu piatră cubică, mă duc la Şura lui Ilea! Eu cred că ar fi costisitor să schimbăm programul de lucru al SPGC pentru acest an şi că ar fi mai bine să îngropăm acel pavaj de pe strada Dumitru Norocea, ca pe Regina Ana!" "Pe regină o mai putem vedea, dar drumul pavat, nu, tot aşa cum s-a întâmplat şi cu bulevardul cu ani şi ani în urmă!" - a replicat dr. Chefani. 

S-a mai afirmat, de asemenea, că pavajul ar favoriza accidentele de circulaţie mai ales pe timp de iarnă, dar şi faptul că în perspectiva construirii autostrăzii spre Sibiu, vom avea o mai mare descărcare de trafic, inclusiv greu, în Curtea de Argeş. "Băgăm restricţii de circulaţie pe strada asta!", a dat imediat soluţia Ion Şerban. "Problema este dacă vrem sau nu să păstrăm nişte simboluri într-un oraş pe care-l dorim cu toţii turistic...", a punctat şi Doru Georgescu. "În ce bază amânăm noi lucrările sau anulăm o hotărâre de consiliu?", a întrebat şi Viorel Popescu. "O putem suspenda!", a răspuns imediat fostul viceprimar Cristian Mitrofan. Numai că atunci când s-au inventariat voturile, au avut câştig de cauză "asfaltatorii", căci s-au opus numai liberalii şi Şerban. Iar Ionel Păunescu a concluzionat pe ton de şef al administraţiei municipale: "D-le Ghiţă, apucaţi-vă de treabă!" Şi directorul de la SPGC s-a executat la începutul acestei săptămâni. "Asta e voinţa poporului!" - a spus Şerban pe tomul lui Pilat din Pont, spălându-se pe mâini de orice responsabilitate. În acest context, opiniile exprimate de Aurel Ilea sau Dumitru Tudor după ce se luase decizia finală n-au reprezentat altceva decât o demonstraţie de falsă democraţie. Sau, dacă preferaţi, vorbele înţelepte de care poporul nostru nu duce lipsă, dar pe care unii le uită când e nevoie - "Câinii latră, caravana trece!"

Rezultatul este că am modernizat o stradă cu preţ minim, care nu-şi mai poate revendica numele interbelic, dar nu-l mai prea poate purta nici pe cel cu care a fost botezată de tovarăşii lui Stalin şi păstrată de urmaşii lor, care trăiesc convinşi că fac ei istorie destulă, pentru a fi uitată cea a capetelor încoronate din vechime. Şi o fac după posibilităţi, zgârcindu-se la 1,2 miliarde lei vechi, după ce au acceptat (unii dintre ei, care erau şi în legislativul trecut) să achite fără crâcnire peste 50 pentru proiectul ratat cu Centrala fotovoltaică de pe Tarniţa. "Mergeţi înainte, tovarăşi..."

Pin It