Om bogat, om sărac - în administraţia municipală din Curtea de Argeş (31)
Vechea administraţie municipală şi-a încheiat mandatul. Cea nouă a depus jurământul şi destui dintre foştii aleşi locali nu se mai regăsesc în fotoliile pe care le-au ocupat timp de patru ani. Toţi sunt obligaţi prin lege să depună declaraţii de avere şi de interese şi să le afişeze pe site-ul primăriei. Acesta este principiul transparenţei. Partea bună pentru cetăţeanul de rând este aceea că poate vedea cum intră un ales local în mandat - din punct de vedere al averii - dar şi cum iese. Am deschis un serial în care îi vom analiza pe toţi, om cu om, şi pe cei ce au plecat, şi pe cei ce le-au luat locul, prezentând situaţia în funcţie de declaraţiile pe care le-a depus fiecare. Nu-i vom neglija nici pe "oamenii cu greutate" din cadrul primăriei. Dacă descoperiţi că au omis "cu voie au fără de voie" ceva ori că au trecut sub tăcere anumite aspecte, aşteptăm să le semnalaţi public, ca să ne facem cu toţii o idee completă despre seriozitatea şi bunele intenţii de care sunt animaţi aceşti oameni.
Maria Dicu, un dascăl mândru de generaţiile pe care le-a educat
Se află pentru prima dată în postura de ales local, unde are ambiţia să-şi facă datoria cu aceeaşi dedicaţie ca şi la catedră. Într-o discuţie purtată recent, după ce revenise la conducerea Liceului Forestier, d-na Dicu mărturisea cât de emoţionată este de fiecare dată când unii dintre foştii elevi, ajunşi la maturitate, care şi-au croit o carieră, o caută ca să-i mulţumească pentru modul în care le-a îndrumat paşii în anii de şcoală şi, alături de membrii familiei, i-a ajutat să-şi formeze personalitatea şi o scară a valorilor indestructibile, fără de care vieţile lor nu şi-ar fi găsit cursul normal. Din declaraţia de avere depusă în data de 29 iulie, după preluarea mandatului de consilier local, aflăm că are în proprietate în cotă egală cu Elena Vuţan două terenuri cumpărate în Mihăieşti-Argeş în anul 2003 - unul agricol, în suprafaţă de 37.300 mp, respectiv unul forestier, de 5.000 mp. Din anul 1993 deţine un apartament, în suprafaţă de 23,54 mp, la care se adaugă un altul, de 65,32 mp, din 2002 - ambele cumpărate cu soţul, Gheorghe Dicu, tot profesor. Dumneaei mai are în coproprietate cu Elena Vuţan, la Mihăieşti-Argeş, din anul 2003, o casă de locuit în suprafaţă de 45 mp. Familia Dicu dispune de un autoturism Peugeot 307, cumpărat în 2006 şi de un Opel Astra Clasic, din 2009. În 9 decembrie 2015 a deschis un cont de 30.090 lei la Raiffeisen Bank. De remarcat este că nu are datorii, bijuterii sau bunuri de patrimoniu declarate în proprietate. Veniturile se compun din salariul încasat de soţii Maria şi Gheorghe Dicu de 94.296 lei, respectiv de 81.412 lei, la care s-au adăugat 17.980 lei încasaţi de dumneaei în anul 2015 ca evaluator extern pentru ARACIP Bucureşti.
Notă: N-am revenit asupra consilierilor locali care şi-au prelungit mandatul şi în situaţia cărora n-au intervenit modificări substanţiale în declaraţiile de avere sau de interese, mai ales dacă s-au mulţumit să dea copy paste după cele din anii precedenţi. Ne vom concentra însă asupra noilor aleşi locali, pentru ca dvs. să fiţi informaţi asupra stării materiale a acestora la intrarea în legislativul municipal, pentru a vă putea face o idee asupra evoluţiei sau - Doamne fereşte! - involuţiei acesteia, pentru fiecare în parte.
- Va urma -
