Om bogat, om sărac - în administraţia municipală din Curtea de Argeş (32)
Vechea administraţie municipală şi-a încheiat mandatul. Cea nouă a depus jurământul şi destui dintre foştii aleşi locali nu se mai regăsesc în fotoliile pe care le-au ocupat timp de patru ani. Toţi sunt obligaţi prin lege să depună declaraţii de avere şi de interese şi să le afişeze pe site-ul primăriei. Acesta este principiul transparenţei. Partea bună pentru cetăţeanul de rând este aceea că poate vedea cum intră un ales local în mandat - din punct de vedere al averii - dar şi cum iese. Am deschis un serial în care îi vom analiza pe toţi, om cu om, şi pe cei ce au plecat, şi pe cei ce le-au luat locul, prezentând situaţia în funcţie de declaraţiile pe care le-a depus fiecare. Nu-i vom neglija nici pe "oamenii cu greutate" din cadrul primăriei. Dacă descoperiţi că au omis "cu voie au fără de voie" ceva ori că au trecut sub tăcere anumite aspecte, aşteptăm să le semnalaţi public, ca să ne facem cu toţii o idee completă despre seriozitatea şi bunele intenţii de care sunt animaţi aceşti oameni.
Doru Georgescu, un politician de cursă lungă
Prin anii '70 ai secolului şi mileniului trecut, se remarca în echipa de fotbal a oraşului ca un fundaş de fier. Probabil că una dintre cele mai dragi amintiri din viaţa sportivă se leagă de faptul că l-a marcat pe inegalabilul Dobrin într-un meci amical, în care "Gâscanul" i-a scos sufletul cu mişcările sale înşelătoare şi imprevizibile, pe care Doru le-a admirat ca orice spectator din tribună. Şi nu s-a supărat, dovadă că nu s-a năpustit să-i rupă picioarele! Mai apoi, s-a remarcat ca activist sindical, iar după 1990 a intrat în PD şi acolo a rămas până la fuziunea prin care s-a creat aşa-zisul "mare PNL". Ca politician democrat, a ajuns într-un fotoliu de consilier judeţean şi nu numai o dată, iar din luna iunie a acestui an, a prins un loc de ales local la Curtea de Argeş, alături de ceilalţi trei colegi liberali. De-a lungul timpului s-a remarcat ca un foarte dedicat activist de teren cu sarcini propagandistice în campaniile electorale. Este de poveste faptul că prin 2008 a ajuns la operaţie în timpul unei asemenea campanii...
În declaraţia de interese depusă după preluarea mandatului în data de 3 iulie, a trecut calitatea de vicepreşedinte al PNL Argeş. Cea de avere este mai cuprinzătoare, incluzând la terenuri coproprietatea cu Gheorghe Georgescu, din anul 2005 prin moştenire, la Ciomăgeşti-Cungrea a 0,7 ha agricol şi 2,25 ha forestier şi la Ciomăgeşti-Bratia a unei suprafeţe extravilane de 0,5 ha. În aceleaşi cote de proprietate cu Gheorghe, deţine tot din 2005 la Ciomăgeşti-Cungrea, ca urmare a moştenirii, o casă de vacanţă în suprafaţă de 82 mp. Împreună cu soţia, Elena, a cumpărat în anul 1991 un apartament în suprafaţă de 92,6 mp în Curtea de Argeş, iar ca autoturisme ale familiei a trecut în declaraţie o Dacia 1300 din 1979 şi un Logan, din anul 2005.
Doru Georgescu a deschis un depozit bancar în sumă de 7.800 euro la Banca Transilvania, dar tot din anul 2006 a contractat şi un împrumut scadent în anul 2018, în sumă de 5.602 euro. Veniturile declarate se constituie din pensiile încasate anul trecut, de 9.790 lei dumnealui, respectiv de 10.200 - soţia.
Notă: N-am revenit asupra consilierilor locali care şi-au prelungit mandatul şi în situaţia cărora n-au intervenit modificări substanţiale în declaraţiile de avere sau de interese, mai ales dacă s-au mulţumit să dea copy paste după cele din anii precedenţi. Ne vom concentra însă asupra noilor aleşi locali, pentru ca dvs. să fiţi informaţi asupra stării materiale a acestora la intrarea în legislativul municipal, pentru a vă putea face o idee asupra evoluţiei sau - Doamne fereşte! - involuţiei acesteia, pentru fiecare în parte.
- Va urma -
