Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 1 mai 2026 07:03

Om bogat, om sărac - în administraţia municipală din Curtea de Argeş (33)

 Vechea administraţie municipală şi-a încheiat mandatul. Cea nouă a depus jurământul şi destui dintre foştii aleşi locali nu se mai regăsesc în fotoliile pe care le-au ocupat timp de patru ani. Toţi sunt obligaţi prin lege să depună declaraţii de avere şi de interese şi să le afişeze pe site-ul primăriei. Acesta este principiul transparenţei. Partea bună pentru cetăţeanul de rând este aceea că poate vedea cum intră un ales local în mandat - din punct de vedere al averii - dar şi cum iese. Am deschis un serial în care îi vom analiza pe toţi, om cu om, şi pe cei ce au plecat, şi pe cei ce le-au luat locul, prezentând situaţia în funcţie de declaraţiile pe care le-a depus fiecare. Nu-i vom neglija nici pe "oamenii cu greutate" din cadrul primăriei. Dacă descoperiţi că au omis "cu voie au fără de voie" ceva ori că au trecut sub tăcere anumite aspecte, aşteptăm să le semnalaţi public, ca să ne facem cu toţii o idee completă despre seriozitatea şi bunele intenţii de care sunt animaţi aceşti oameni.

Mădălin Marinescu, un liberal adevărat!

Este unul dintre cei mai reprezentativi politicieni liberali din generaţia mai tânără, care nu poate fi bănuită de pactizarea cu politrucii comunişti de altădată. Mădălin Marinescu a dovedit faptul că nu se sfieşte să se opună unor manevre dubioase din interiorul partidului, aşa cum s-a întâmplat la ultima alegere ca lider al organizaţiei municipale a fostului viceprimar Costinel Vasilescu, fugarul din PNL în primăvara lui 2012. Atitudinea aceasta nu i-a adus prea multe simpatii printre adversarii care, însă nu şi-au permis să-l scoată definitiv din cărţi. Şi asta nu pentru că s-ar fi temut de el, ci pentru că era unul dintre susţinătorii serioşi ai partidului - pe partea financiară - aşa cum s-a întâmplat şi la ultimele alegeri locale. 

Fostul consilier judeţean, ales în premieră în 5 iunie a.c. consilier local, şi-a depus declaraţiile de avere şi de interese la data de 2 iulie, prezentându-şi situaţia la preluarea mandatului. În mod evident, este un liberal de factură clasică, care dispune de o stare materială bună fără a fi bugetar, ca alţi coleg, care aleargă disperaţi după funcţii şi sinecure.

O listă impresionantă de bunuri

La capitolul terenuri, familia Marinescu deţine mai multe suprafeţe, dintre care numai suprafaţa de 349 mp intravilan a fost cumpărată de soţie, Iulia Maria, la Tigveni, restul fiind moştenite în 2015, după cum urmează: 3.265 mp agricol, la Băiculeşti-Marineşti; 2.405 mp agricol, la Băiculeşti-Cernele; 1.000 mp intravilan Băiculeşti-Acasă; 10.000 mp forestier, la Băiculeşti-Greci, toate cu cote de stăpânire de 37,50% pentru Mădălin, respectiv 62,50% pentru Georgeta; 2.600 mp forestier, la Băiculeşti-Pădure (cote de 25% Mădălin, Georgeta şi Elena câte 33,33%, respectiv Gheorghe - 8,34%); 2.822 mp intravilan, Băiculeşti, punctul La Marineşti şi 3.344 mp agricol, la Băiculeşti-Cernele (cote: Mădălin 75% şi Georgeta 25%).

Familia Marinescu este "bazată" şi la capitolul clădiri, unde a evidenţiat: un apartament dintr-un bloc de pe Bulevardul Basarabilor, cumpărat în anul 2000, în suprafaţă de 57 mp şi un spaţiu comercial de 70,69 mp, pe strada Banu Mărăcine, din 2004 - ambele de către Iulia Maria; alt spaţiu comercial deţinut de amândoi pe Bulevardul Basarabilor, în suprafaţă de 11,84 mp, cumpărat în 2013. Anul 2015 a fost unul de vârf pentru acest capitol, căci lista bunurilor deţinute s-a întregit cu două apartamente situate pe Bulevardul Basarabilor, respectiv de 66,83 mp, cumpărat şi de 62,78 mp, moştenit; trei  case de locuit la Băiculeşti-Casă (149 mp), la Băiculeşti-Garaj - (93 mp) şi la Băiculeşti-Atelier (93 mp suprafaţă) - toate în cote de stăpânire de 37,50% Mădălin şi 62,50% soţia.

Mădălin Marinescu excelează şi la capitolul mijloace de transport. Pornind de la o autoutilitară Nissan Patrol din 1989, a întregit parcul auto cu următoarele: autoturism Volkswagen Golf (2006); remorcă Umbra Rimorchi (2007); Jet-ski Honda RI2X (2008); autoturism Audi A6 (2009); autoturism Volkswagen Polo (2012); motocicletă marca KTM Freeride (2014).

Sume, plasamente, interese

Veniturile familiei Marinescu sunt mai mult decât decente. Mădălin a obţinut anul trecut un salariu de 4.830 lei de la SC Structural Events SRL şi de la MMI Total Servicii - 12.800 lei, iar soţia, de la ORCT Argeş, 93.982 lei. Din cedarea posesiunii asupra unor bunuri, Mădălin Marinescu a mai obţinut 2.544 lei dintr-o închiriere către I.I. Ciurea Adrian şi 2.000 lei către Chen Donjing, iar soţia, Iulia Maria, 39.960 lei de la Farmacia Miruna SRL, 3.688 lei de la Siea Cristian şi 5.321 lei de la Cabinet Av. Şerbănoiu. Din dividende, Mădălin Marinescu a obţinut - potrivit propriei declaraţii - 98.345 lei (SC MMI Energy Total Servicii), 2.728 lei (SCM ARGCOMS). Din alte surse, respectiv de la S.N. Aeroportul Internaţional "Mihail Kogălniceanu"- ca membru în Consiliul de Administraţie - consilierul nostru local a obţinut anul trecut 43.624 lei.

Ca un veritabil liberal, ce dispune de un simţ special pentru investiţii rentabile, Mădălin Marinescu are acţiuni în valoare de 17.000 lei la SCM ARGCOMS, de 1.020 lei la SC MMI Energy Total Servicii SRL, respectiv de 300 lei la SC Tycoon Grup AG SRL şi de SC Vibo Energy Systems. De asemenea, are împrumuturi acordate în nume personal de 10.000 euro către SC Nexus Trading Grup SRL şi de 67.757 lei către SC Tycoon Grup SRL. 

În declaraţia de interese, Mădălin Marinescu a trecut calitatea de asociat şi administrator la SC MMI Energy Total SRL, la SC Tycoon Grup şi la SC Vibo Energy Systems SRL - unde deţine acţiuni - dar şi calitatea de membru în C.A-urile de la SC MMI Energy (administrator - 12.300 lei) şi de la SC Structural Events SRL, de unde a obţinut salariul de angajat evidenţiat mai sus, inclusiv de la Aeroportul "Kogălniceanu".

Notă: N-am revenit asupra consilierilor locali care şi-au prelungit mandatul şi în situaţia cărora n-au intervenit modificări substanţiale în declaraţiile de avere sau de interese, mai ales dacă s-au mulţumit să dea copy paste după cele din anii precedenţi. Ne vom concentra însă asupra noilor aleşi locali, pentru ca dvs. să fiţi informaţi asupra stării materiale a acestora la intrarea în legislativul municipal, pentru a vă putea face o idee asupra evoluţiei sau - Doamne fereşte! - involuţiei acesteia, pentru fiecare în parte.

- Va urma -

Pin It