La Valea Danului, nu se va tremura de frig în şcoli!
Edilii au găsit soluţii practice şi ieftine pentru rezolvarea problemei încălzirii spaţiilor din şcoli şi alte instituţii aflate în grija administraţiei publice locale. Încă din vară s-a aprobat o hotărâre de consiliu local prin care 96 mc material lemnos urma să fie folosit pe post de combustibil. "S-au făcut marcajele şi am beneficiat de ajutorul unor firme care ne-au sponsorizat efectuarea a şase transporturi la destinaţie, adică la instituţiile din subordine. Nu vom avea probleme cu asigurarea agentului termic în şcoli şi grădiniţe şi, pentru prima dată, la propunerea mea, s-au dat şi 9,6 mc material lemnos la Dispensarul Uman din comună. Am considerat că era normal să asigurăm un minim grad de confort pentru cetăţenii ce vin la consultaţii, dar şi pentru medici".
Actualul şef al administraţiei publice locale de la Valea Danului, Vasile Preda, ne-a confirmat faptul că la sfârşitul săptămânii trecute, preşedintele Consiliului Judeţean, Dan Manu, a făcut o vizită inopinantă la Şcoala Gimnazială Valea Danului: "Eu n-am fost prezent, căci eram la Curtea de Argeş, pentru şedinţa convocată vineri. Am discutat apoi, mi-am cerut scuze pentru absenţă şi m-a asigurat că nu era necesară, deoarece voia să vadă cum s-au folosit banii primiţi de la instituţia pe care o conduce pentru toalete şi dotări. Legat de acest subiect, s-a declarat mulţumit de ceea ce a văzut la noi".
